în ciuda ploilor care au căzut fără întrerupere, ieri, încă de la primele ore ale dimineții, zeci de persoane așteptau în aer liber să plătească factura la curentul electric. La ora 10.00, în curtea punctului Electrica, de pe strada 9 Mai, nr.96, unde se fac încasări de la consumatorii care locuiesc în zona centrală a Bacăului, coada ajunsese aproape de poarta de la intrare. Unii, uzi pînă la piele, au îndurat cu stoicism calvarul, numai să ajungă să-și achite factura. Pe toți îi mîna aceeași teamă, aceea de a nu fi deconectați de la rețeaua de alimentare cu energie electrică pentru că, spuneau ei, au depășit termenul de plată. Cei mai mulți nu se aflau în această situație. Totuși, nu au renunțat, convinși că Electrica nu stă la discuții și trece imediat la măsura extremă. „Ce, credeți că ne mai așteaptă? Vine și ne taie lumina cît ai zice pește”, comentau unii. Aceeași înghesuială era ieri și la ghișeele de pe strada Ștefan cel Mare, nr.22, de la sediul Sucursalei de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice (SDFEE) Bacău, unde se fac încasări atît de la consumatorii urbani cît și de la cei rurali.
Chinul vine și de la ignoranță
âmbulzeala era de așteptat după ce, în perioada 30 iunie-10 iulie, casieriile Electrica au fost închise pentru adaptarea la leul greu. Dar, chiar și așa, mulți dintre cei care au dat năvală ca să-și achite factura habar nu aveau că au suficient timp la dispoziție pentru a se încadra în termenul scadent. Unii nici măcar nu cunoșteau exact după cîte zile de neplată riscă să li se întrerupă curentul electric. Deși pe verso-ul facturii sînt precizate toate detaliile cu privire la plata acesteia. Termenul scadent de achitare a facturii este de 15 zile de la data emiterii ei. Penalități de întîrziere, însă, se percep după 45 de zile de la emiterea facturii, pentru perioada care curge de la data scadentă. Dacă plata se face în 30 de zile de la data scadentă, consumatorul nu datorează penalități. După 35 de zile de la scadență, Electrica este obligată să transmită consumatorului în cauză un preaviz în care trebuie să-l atenționeze asupra consecințelor neplății. La 45 de zile de la data scadentă, adică după 60 de zile de la emiterea facturii, dar nu mai devreme de cinci zile de la trimiterea preavizului, se poate întrerupe furnizarea energiei electrice. Reluarea livrării curentului electric se va face numai după ce vor fi plătite inegral factura, penalitățile și costurile cu deconectarea și reconectarea. Dacă după 60 de zile de la întrerupere nu se achită toate datoriile, se trece la rezilierea contractului de furnizare. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.