~4 min lectură 7 comentarii

CRAB stă pe un butoi cu pulbere. Angajații Companiei de Apă amenință cu proteste dacă salariile nu vor fi majorate

Ella Craciun

Angajații Companiei Regionale de Apă Bacău sunt deciși să ajungă până la măsuri extreme, cum este greva foamei, dacă nici anul acesta salariile lor nu vor fi majorate.

greva compania de apa bacau
foto arhivă

Concret, aceștia cer conducerii ca, în baza contractului colectiv de muncă, să majoreze salariile de baza la nivelul salariului minim pe țară, în funcție de care să se calculeze alte beneficii și sporuri. De altfel, refuzul companiei de a face această actualizare face și obiectul unui proces în instanță, pentru drepturi salariale restante din perioada 2018-2019.

„Observăm că această practică este valabilă și anul acesta, deși salariul minim a crescut la 2.300 de lei, noi suntem încă cu salarii de bază de 1.450 de lei. Compania a motivat că deja a crescut salariul la cel minim garantat. Însă pentru 16 salariați care erau sub acest prag, iar noi nu am cerut doar asta! În plus, bonurile de masă sunt în continuare la nivelul de 15 lei”, explică pentru Ziarul de Bacău liderul de sindicat al salariaților CRAB, Fănică Brăescu.

Angajații CRAB pregătesc proteste

Pentru că angajații nu văd nici o intenție a conducerii de a le acorda drepturile care li se cuvin, aceștia vor începe pichetarea sediului companiei, apoi al Primăriei Bacău și Consiliului Local Bacău și al Consiliului Județean, acestea fiind acționari majoritari ai companiei.

„Noi suntem dispuși să acceptăm și creșterea salariilor cu 15 la sută, și creșterea valorii tichetelor de masă la 20 de lei”, a mai spus Brăescu.

Nina Chiper, managerul CRAB

Directorul CRAB, Nina Chiper, susține că, pentru moment, compania respecta Contractul Colectiv de Muncă. „Pe perioada stării de alertă, orice discuții pentru modificarea CCM sunt suspendate. La 90 de zile de la ridicarea stării de alertă, vom începe discuțiile, asa cum prevede legea. Noi trebuie să citim articolul 45 în integralitatea sa. Practic, modificarea indicilor se poate face doar în condiții de rentabilitate a bugetului. Când vom face bugetul pentru anul acesta, vom vedea dacă vom putea da curs solicitărilor”, susține Nina Chiper.

Managerul CRAB susține că angajații au încasat o primă aniversară la nivelul unui salariu minim pe economie, lucru care nu este stipulat în CCM. „Noi nu am făcut un calcul, să vedem dacă trecerea prin grilă înseamnă mai mult decât creșterea cu 15 la sută a salariilor și a valorii tichetelor. Vom vedea”, a adăugat Chiper.

Un conflict mai vechi

Conflictul de muncă dintre conducerea companiei și cei 700 de salariați s-a declanșat în urma unui proces deschis de aceștia din urmă pentru recuperarea unor drepturi salariale în cuantum de circa 7,4 milioane de lei. Sindicatul a câștigat in prima instanță, dar apelul se va judeca în februarie. Compania face acum provizioane pentru a putea plăti sumele, pentru situația în care instanța va da câștig de cauză petenților. Angajații sunt nemulțumiți și de condițiile de muncă.

„Echipele s-au redus mult. Au rămas 5 – 6 muncitori din 15. Nu avem cu cine lucra. Cine să vină pe un salariu de 2.000 de lei? Din 850 de salariați, câți erau odată, acum mai sunt 700 de toți, inclusiv birouri”, a spus liderul de sindicat. „Au ieșit într-adevăr oameni la pensie, dar numărul plecărilor voluntare a fost de fapt mai mic. Pentru administrarea sistemului de alimentare cu apă de la Letea Veche, pe care l-am preluat, s-au făcut angajări”, a replicat Nina Chiper.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. :
    :-)
    25 ianuarie 2021, 08:19
    0

    Sa reduca salariile babane,care le au sefi institutiei.In al doilea rand,n-ui vad sa isi rupa spinarea de munca muncitori.Platim mult metru cub de apa ,pentru salariile mari care le au sefi si muncitori au salari mici.Asta e…

    1. A
      Alex
      25 ianuarie 2021, 11:38 răspuns pentru @:-)
      0

      Offf! 8 greseli gramaticale, in doar doua fraze? Sper ca biata limba romana nu e limba ta nativa. Dar ce conteaza? Ai luat likeuri?

      1. :
        :-)
        25 ianuarie 2021, 12:19 răspuns pentru @Alex
        0

        Asai?

        1. M
          Melcul atomic
          25 ianuarie 2021, 12:43 răspuns pentru @:-)
          0

          Da bă, AȘA-I! Dupa ce că, habar nu ai sa scrii, mai ești și ironic cu ala de te-a corectat. În ce hal am ajuns mai frate…. In loc sa îți fie rușine sa ridici capul din pământ, tu ești mândru de isprava ta…. Mi-e silă!

          1. :
            :-)
            25 ianuarie 2021, 13:15 răspuns pentru @Melcul atomic
            0

            Sanatate maxima.

  2. v
    vlad tepes
    25 ianuarie 2021, 14:10
    0

    Din cei 700 salariați câți sunt muncitori și câți sunt prin birouri? Faceti poză la un stat de plată fără a da nume, ci doar functii!!

  3. c
    cetatenii
    26 ianuarie 2021, 06:14
    0

    In fiecare an angajatii CRAB vor mariri salariale. Sa fie facute investitii ca sa dispara pierderile din retea si injumatatiti angajatii pentru ca multi sunt de umplutura.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.