~2 min lectură 0 comentarii

Crăciunul scriitorilor și artiștilor la Avangarda XXII

Catalina Chifu

Sâmbătă, 15 decembrie, ora 11.00, la Sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora”, va avea loc a IV-a ediție a „Crăciunului Scriitorilor și Artiștilor la Avangarda XXII”, manifestare culturală de la care nu lipsesc colindele, datinile și obiceiurile de Crăciun și Sfântul Vasile cel Mare. Evenimentul, organizat de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov” și instituția gazdă, va debuta cu un Te deum în memoria Eroilor Neamului, precum și a scriitorilor și artiștilor băcăuani adormiți (Mircea Cancicov, Georgeta Mircea Cancicov – mentori ai Fundației, Ioan-Petru Viziteu, Ion Ghelu-Destelnica, Vasile Sporici, Octavian Voicu, Anton Ciobanu, Aurora Barcaru, Eugen Budău, Marin Cosmescu-Delasabar, Viorica Cocioiu, Ioan Iftimie, Dinu Apetrei, Florin Crăciunescu, Daniela Olariu, Marin Cosmescu Delasabar, Paul Țarălungă, Alexandru Ungureanu, Gina (Elena) Baciu, Gelu Măgureanu – foști membri ai Cenaclului scriitorilor profesioniști „Avangarda XXII”).

De asemenea, va fi lansat volumul de poeme „Iscălitura mamei” de către cunoscutul solist băcăuan Anton Achiței (Editura Fundației Culturale Cancicov, Bacău, 2012), carte care va fi prezentată de Petre Isachi și Daniel Nicolescu și din care vor recita actorii Stelian Preda și Firuța Apetrei. A doua parte a evenimentului va include un program de colinde și datini de Crăciun și Anul Nou realizat de Anton Achiței și invitații săi: Daniela Condurache, Maria Tătaru, Florin Țuțuianu, Grupul de colindători (alcătuit din preoți) „Lumină Lină” (instructor, pr. Marian Vătămănescu), Corul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” (dirijor, prof. Irina Negrea) și Ansamblul Folcloric „Plaiuri Băcăuane” (instructor, Robert Costrovanu). În cadrul manifestărilor va fi organizată și festivitatea de decernare a Premiilor de Excelență – 2011 ale Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov”. Vor participa scriitori, artiști, oameni de cultură, preoți și monahi, intelectuali, oameni de afaceri, invitați din Bacău și din țară.

Cătălina CHIFU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.