Compania Credisson a lansat un sistem inedit pentru vînzărie în rate, puse serios atfel sub semnul întrebării de poitica Băncii Naționale privind imitarea creditelor la cumpărăturie în rate. Sistemul Credisson – ne-a informat Violeta Sîrbu, de la această companie – se numește „Credisson fără profesor” și va fi aplicat în magazinele și rețelele de magazine din București și din țară. „După o experiență de peste doi ani cu birourile de credit în magazine – a precizat Violeta Sîrbu – , Credisson are expertiza necesară pentru a dezvolta relația directă cu clienții, prin angajații partenerilor săi. Prin «Credisson fără profesor», partenerii vor putea vinde în rate prin propriii oameni”. Astfel, compania a conceput un kit de instalare prin care magazinele pot vinde în rate după parcurgerea materialelor incluse. Kitul conține un manual de utilizare, materiale de semnalizare în magazin, materiale promoționale, un CD cu aplicațiile IT. „Credisson fără profesor” a fost conceput într-o manieră prietenoasă, accesibilă, și este menit să simplifice creditele de consum. Prin lansarea proiectului se vizează dublarea numărului de magazine care vînd în rate, pînă la sfîrșitul anului. Credisson, preluat de curînd de Cetelem – societate a grupului BNP Paribas, este lider pe piața creditelor de consum. Compania lucrează de doi ani pe piața creditelor de consum și a oferit finanțare la peste 720.000 de persoane, în valoare de peste 300 de milioane de euro. Compania are 663 de angajați și operează într-o rețea de peste 300 de puncte de vînzare în rețele care au magazine și în Bacău – Flanco, Praktiker, Depozitul de Calculatoare, dar și în altele, repartizate în 65 de orașe. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.