• fără strategii cît de cît clare, orice împrumut se poate transforma într-o piatră de moară
Programul PHARE 2000 a lansat cu ceva timp în urmă o linie de credit pentru întreprinderile mici și mijlocii. De regulă, programele privind IMM-urile erau axate pe finanțări nerambursabile, pe considerentul că astfel de firme au nevoie de bani ca să se dezvolte. Acest program urmărește doar creditarea firmelor, chiar dacă o parte din bani sînt nereturnabili. Activitățile care pot fi susținute nu sînt restricționate din start, dar ideea finanțării este bugetul de capital, adică pentru echipamente, investiții etc. Totuși, este indicat ca numai cei care vor să-și dezvolte afacerile să apeleze la astfel de resurse financiare. În caz contrar, împrumutul se poate transforma într-o piatră de moară, care duce chiar la falimentul afacerii. Deși are o componentă de grant – adică sume nerambursabile -, restul este urmărit ca orice credit.
Totalul fondurilor europene este de 8,1 milioane de euro
Ministerul Dezvoltării și Prognozei, împreună cu Delegația Uniunii Europene, a lansat o linie de creditare a IMM-urilor prin programul PHARE 2000. În principiu, este vorba de credite care pot acoperi 75% din valoarea unui proiect depus pe această schemă. Din aceste sume, cam 25% se poate constitui într-un grant, adică finanțare nerambursabilă. Restul trebuie returnat ca orice credit. Important în această schemă este perioada de creditare, care este cuprinsă între 3 și 6 ani, cu o perioadă de grație de pînă la un an, în funcție de termenul de maturitate a creditului. Schema de finanțare este operațională și în Regiunea Nord-Est. Banca selectată pentru derulare este Banca Comercială Română. Valoarea totală a finanțărilor europene este de 8,1 milioane de euro, la care se adaugă contribuția băncii, adică restul de 25%. „Finanțările externe sînt foarte utile atunci cînd vrei realmente să faci ceva – ne-a spus Romeo Stavarache, patronul Prod Cresus SRL. Este greu să te dezvolți cînd demarezi o afacere, pentru că trebuie cheltuiți bani. În această etapă, orice finanțare este binevenită, pentru că a obține ceva numai de la bănci este extrem de dificil. Dar, dacă nu te ții de ce ți-ai propus, finanțarea, fie ea și oferită de Uniunea Europeană, poate deveni o piatră de moară. Returnarea banilor nu este niciodată simplă, chiar și atunci cînd ai activitate”. Cel citat are experiență, pentru că a accesat la un moment dat un credit prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est.
Condițiile impuse nu sînt prea simple. Astfel, IMM-ul care solicită finanțarea trebuie să aibă maxim 249 de angajați, să fie operațional de cel puțin trei luni și să nu aibă datorii neplătite. În plus, nu se admit nici altfel de pierderi. Pentru că este vorba de un credit există și condiții privind garanțiile, care sînt, de regulă, scheme acceptate de BCR. De asemenea, este obligatorie și asigurarea bunurilor cumpărate.
Împrumuturile urmăresc dezvoltarea IMM-urilor
Împrumuturile, inclusiv granturile nerambursabile, urmăresc în primul rînd ca întreprinderea ce solicită finanțarea să poată investi în bunuri de capital, precum echipamente, mașini sau clădiri aferente investiției. Un procent maxim de 20% din costul total al investiției va fi alocat pentru finanțarea capitalului de lucru.
Banii respectivi pot finanța și activități care au ca scop stimularea investițiilor în tehnologii avansate utilizate de firme în desfășurarea operațiunilor lor – de exemplu, prin cumpărare de licențe sau de software pentru modernizarea operațiilor în producția computerizată -, precum și pentru îmbunătățirea procesului de management (cumpărarea de servicii de consultanță pentru reducerea costului investiției finanțate, software și servicii de consultantă pentru ținerea contabilității IMM în sistem computerizat, etc.).
Programul PHARE nu va finanța cumpărarea sau închirierea de terenuri, TVA-ul, taxe și costuri retroactive, pierderile provenind din diferența de curs valutar etc. Rata dobînzii este variabilă și este legată de cursul euro. Dincolo de dobînzile care se aplică pentru partea PHARE și cea a băncii, mai există o marjă suplimentară de 3%. care este percepută pentru taxe și comisioane. În condiții este menționat că solicitantul trebuie să contribuie cu pînă la 20% din valoarea proiectului, iar jumătate din aceasta trebuie să fie în numerar. Suma maximă finanțată de către Uniunea Europeană este de 300.000 de euro, din care 75% este rambursabilă, iar 25% este nereturnabilă (este grant – n.r.). Costurile care nu sînt direct legate de proiectul propus spre finanțare nu sînt eligibile. (Gabriela PASCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.