Persoane juridice constituite în conformitate cu legea, care desfășoară activități legale, au conturile deschise la Eurom Bank, se încadrează în categoriile de bonitate acceptate de bancă, nu figureaza la Centrala Incidentelor de Plăți, nu au datorii restante la bugetul statului, nu figurează cu debite restante la alte bănci pot solicita de la Eurom bank credite pe documente în curs de încasare. Noile credite se dau pentru acoperirea decalajului scurt de timp intervenit între data încasărilor și data efectuării plăților. Valoarea creditului se determină în funcție de necesarul de finanțare, natura și valoarea documentelor în curs de încasare, prezentate pentru obținerea finanțării. Perioada de creditare este de maximum 60 de zile calendaristice.
Drept garanții se pot aduce facturi cesionate în favoarea băncii la care plătitorii sînt clienți tradiționali ai clientului băncii care solicită creditul și pentru care se încheie contract de garanție reală mobiliară care se înscrie la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Efecte de comerț girate în favoarea băncii care se depun, spre încasare, la Eurom Bank și la care plătitorii sînt clienți tradiționali ai clientului băncii care solicită creditul sînt alte garanții.
Documentația cerută de Eurom Bank pentru obținerea de credite sau scrisori de garanție bancară cuprinde cererea de credit, cu anexe-model standardizat, care se găsește la sediul băncii, acordul AGA/CA privind contractarea liniei de credit sau solicitarea scrisorii de garanție bancară și constituirea garanțiilor, actul constitutiv al societății, ultimele două situații financiare depuse la administrațiile financiare (cu anexe) și ultima balanță de verificare, flux de numerar estimat pe perioada de creditare sau perioada de valabilitate a scrisorii de garanție. de asemenea, se cer certificatul de atestare fiscală eliberat de organul fiscal teritorial, eventuale contracte încheiate cu furnizorii sauclienții, situația cea mai recentă a clienților și furnizorilor în funcție de vechimea acestora, documente privind garanțiile care se propun a fi constituite, dovada existenței spațiului în care se desfășoară activitatea etc. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.