Romexterra Bank acordă, la cererea clienților – societăți și instituții financiare specializate în desfășurarea activității de leasing, credite pe termen scurt și mediu pentru achiziționarea activelor care fac obiectul contractelor de leasing financiar încheiate cu utilizatorii. Volumul creditului este de maxim 85% din valoarea de intrare, respectiv prețul de achiziție (inclusiv TVA) a bunurilor care urmează a fi cumpărate și închiriate în regim de leasing de societățile de leasing. Acest credit se acordă pe termen scurt (cel mult un an) și mediu (cel mult cinci ani). Garantarea se poate face cu polița de asigurare privind riscul de neplată a ratelor de leasing, încheiate între societatea de leasing și una dintre societățile de asigurare agreate de bancă, cu cesionarea drepturilor de despăgubire în favoarea băncii, cesiunea în favoarea băncii a creanțelor pe care împrumutatul le are de încasat de la utilizator, gaj fără deposedare asupra bunurilor care fac obiectul contractelor de leasing și alte garanții acceptate de bancă (dacă este cazul). Bunurile care fac obiectul contractului de leasing vor fi asigurate în mod obligatoriu cu cesionarea drepturilor de despăgubire în favoarea băncii. Pentru autoturisme se va încheia poliță de asigurare Full casco. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.