Băcăuanii care lucrează în străinătate cu forme legale au șansa de a-și cumpăra locuințe apelînd la creditele destinate special lor. Banca Italo Romena oferă împrumuturi pentru locuințe, pînă la 50.000 de euro, pentru cei care muncesc pe teritoriul Italiei. Termenul maxim de creditare este de 15 ani. Solicitantul trebuie să meargă la o bancă a grupului Veneto, în Italia, unde i se vor explica condițiile și actele necesare pentru obținerea de credit. Dacă întrunește condițiile, banca îi va alcătui dosarul și-l va trimite la cea din România. Doi băcăuani au obținut, deja, un astfel de credit.
Și Banca Transilvania îi creditează pe cei care lucrează în Europa. âmprumuturile se acordă pe o perioadă de 25 de ani și au un plafon de finanțare de 250.000 euro, pentru creditele imobiliare cu dobîndă fixă. Pentru a-și demonstra veniturile, băcăuanii trebuie să aducă ca acte doveditoare contractele de muncă. Acestea trebuiesc legalizate în țara de proveniență a veniturilor și apoi traduse și legalizate în România. Contractul de muncă pe perioada determinată trebuie să fie încheiat pe minim un an, iar la data solicitării creditului acesta să mai fie valabil cel puțin două luni. Un alt act este adeverința de venit pe ultimele 6 luni, emisă cu maxim 30 de zile înaintea cererii. Acestora li se adaugă și alte acte obligatorii, despre care dau înformații băncile. Ultimul act la dosar îl constituie o recomandare din partea angajatorului străin. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.