Credite pentru startul în afaceri

Administrator

Banca Transilvania a deschis, în premieră, o linie de creditare pentru începerea afacerii, destinată societăților comerciale nou înființate sau care au o perioadă maximă de funcționare de pînă la 6 luni. Pentru aceasta, nu există un set de activități eligibile, iar creditul este acordat întreprinzătorului care vrea să deschidă o nouă afacere răspunzînd unui set de 15 întrebari cuprinse în chestionarul special în baza căruia se face analiza potențialului afacerii. pentru a accesa creditul, contribuția întreprinzatorului va fi de numai 25% din valoarea investiției. Valoarea finanțării este de maxim 35.000 de lei noi pentru creditul Start Up și de maxim 85.000 de lei noi pentru creditul Start Up Plus. Durata finanțării este de 5 ani, incluzînd maxim 6 luni perioada de grație.

Solicitantul de credit trebuie să posede capitalul social minim prevăzut de legislația în vigoare, să aibă deschise conturi în lei și/sau valută la Banca Transilvania, să desfășoare o activitate care nu contravine normelor legale și care este în concordanță cu statutul său de societate, să justifice necesitatea creditului, să accepte verificarea informațiilor prezentate în documentația de credit depusă la bancă, să prezinte credibilitate pentru rambursarea la scadență a creditelor angajate și a dobînzilor aferente, să prezinte garanții materiale acoperitoare și să se conformeze cerințelor băncii care decurg din legislația în vigoare.
Pentru acest credit se cer garanții reale imobiliare – ipotecă asupra unor bunuri imobile (clădiri și/sau terenuri) din patrimoniul ordonatorului (clientului) sau a altor giranți, dovedită cu extras de carte funciară, și garanții mobiliare. De asemenea, se pot prezenta garanții personale – fidejusiune (cauțiunea) reglementată de art. 1652 din Codul Civil, polițe de asigurare a riscului de neplată, emise de societăți de asigurare agreate de bancă, scrisori de garanție sau contragaranție emise de bănci agreate de bancă, garanții emise de Guvernul României, Ministerul Finanțelor și garanții emise de autorități ale administrației publice locale, în temeiul Legii nr. 189/1998. în scopul diminuării riscului în activitatea de creditare, banca va solicita beneficiarilor de credite să asigure bunurile aduse în garanție, care se pretează asigurărilor pentru acoperirea unor riscuri considerate ca atare, în mod uzual și rezonabil, la societăți de asigurare agreate de bancă. Bunurile aduse în garanție se asigură pe toată durata creditării, pentru riscurile specifice fiecărei categorii, iar drepturile de despăgubire se cesionează în favoarea băncii pînă la acoperirea integrală a datoriei. Pentru clienții fideli, cu rezultate deosebite în colaborarea cu Banca Transilvania (rulaje mari, încasări valutare în cont) se practică pachete speciale de facilități. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.