Ajutoarele de deces acordate de Casa de Pensii și de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău vor crește la începutul anului viitor. Acum, ajutorul de deces, care se plătește în sumă fixă, este de 6.962.000 de lei. „De la începutul anului 2004, ajutorul de deces va crește cu aproape 700.000 de lei”, ne-a declarat Octavian Țicău, director executiv la AJOFM Bacău. Casa de Pensii acordă lunar, în medie, circa două sute de ajutoare de deces, număr mult mai mare decît cel acordat de AJOFM. Anul acesta, Agenția a acordat ajutoare de înmormîntare pentru 35 de persoane, în valoare de 227 milioane de lei. Numărul cel mai mare de ajutoare de deces pentru șomeri s-a înregistrat în luna februarie, cînd au murit șapte persoane care nu aveau locuri de muncă. „Acest ajutor se acordă numai pe perioada în care persoana aflată în căutarea unui loc de muncă beneficiază de indemnizația de șomaj”, a explicat directorul executiv de la AJOFM Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns