Fotbaliștii de la FCM Bacău sînt gata să bage mîna în foc că, în ultima săptămînă, s-au specializat în creșterea păsărilor, ultima achiziție de marcă fiind pasărea Phonix. Drept răsplată pentru dragostea arătată, zburătoarea i-ar fi învățat pe Croitoru și compania cum să renască din propria cenușă, după ce „cîinii roșii” i-au făcut una cu pămîntul. „Meciul cu Iașiul vine după un rezultat «fantastic», dar, serios vorbind, trebuie să confirmăm cele locul ocupat în acest moment în clasament. O victorie ne-ar menține în prima parte a topului național și ne-ar ajuta să ne îndreptăm imaginea șifonată destul de serios. Ce-i drept, în cele două tabere starea de spirit este total diferită, dar sper ca acest amănunt să nu conteze foarte mult”, a declarat antrenorul Cristi Popovici. Acesta are dispoziție pentru meciul cu Poli Iași tot lotul de jucători, inclusiv pe fundașul David, care și-a revenit complet după ce, la începutul săptămînii, a acuzat unele dureri la picior. Totuși, comparativ cu partida din Ștefan cel Mare, principalul băcăuan a recunocut că va face cîteva schimbări atît de efectiv, cît și din punct de vedere tactic. „Modificările de efectiv vor putea fi afalte cu o oră și jumătate înainte de startul partidei. Din punct de vedere al jocului în sine, nu cred că va exista loc de surprize, mai ales că sistemul nostru de joc se pliază peste cel al Iașiului. Probabil că se vor forma perechi, care vor împinge jocul spre o luptă a individualităților. Sper ca noi să avem cîștig de cauză”, a mai spus Cristi Popovici. Meciul de astăzi va începe la ora 18,00 și va fi transmis în direct de canalul Telesport. în aceea ce privește brigada de arbitri, aceasta va fi condusă la centru de Orlando Tandru (Timișoara), care va fi ajutat la cele două tușe de Nicolae Marodin și Iulian Radu, ambii din București. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.