De la 1 ianuarie, prin modificarea salariului minim pe economie de la 2,8 la 3,1 milioane de lei, a crescut ușor și indemnizația destinată șomerilor. „Ajutorul de șomaj, reprezentînd potrivit legii 75 la sută din salariul minim, crește la 2,3 milioane lei față de 2,1 la nivel de 2004, așadar cu 225.000 de lei. în cazul absolvenților sau acelora lăsați la vatră, beneficiind de jumătate din salariul minim, indemnizația crește la 1,5 milioane, față de 1,4 anul trecut, deci cu suma de 150.000 lei” a explicat Octavian Țicău de la Agenția Județeană pentru Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Bacău. Tot din prima zi a lui 2005 s-au majorat și primele de încadrare și instalare pentru șomerii ce găsesc o slujba în altă localitate situată la mai mult de 50 de kilometri distanță. Astfel prima de încadrare, echivalenta a două salarii minime, a devenit 6,2 milioane, în vreme ce prima de instalare, acordată persoanelor care au gasit slujbă la peste 50 de kilometri și-și schimbă domiciliul acolo, e egală cu șapte salarii minime, adica 21,7 milioane lei. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.