• o femeie suspectă de crimă este căutată în toată țara, iar doi criminali necunoscuți sînt liberi
În limbajul polițiștilor, aceste cazuri de numesc „cioate”. Sau, altfel spus, dosare cu autori necunoscuți care nu și-au găsit pînă în prezent rezolvarea. Sînt cazurile cele mai grele, la care se lucrează uneori ani de zile, pînă cînd se poate ajunge o pistă, sau se poate face un portret-robot al suspectului. Volumul de muncă este enorm și necesită foarte multă răbdare. La rezolvarea acestor „cioate” lucrează nu numai polițiștii de la Judiciar, ci și de la celelalte Servicii, iar dosarul poate cuprinde sute de declarații. Mai sînt însă situații în care identitatea suspectului este cunoscută, însă acesta este de negăsit. Unul din cele mai vechi cazuri de acest fel aflate în evidențele Inspectoratului Județean de Poliție datează de aproape zece ani, de cînd polițiștii încearcă să dea de urma Mariei Iosub, o femeie ajunsă acum la 61 de ani, care este principalul suspect în cazul unui omor petrecut în iarna anului 1993 în municipiul Onești. Totul s-a întîmplat în dimineața de 29 ianuarie, cînd Maria Chițcan, atunci în vîrstă de 53 de ani, a fost găsită mutilată, într-o baltă de sînge, în apartamentul său de pe strada Aleea Parcului. Ușa de la intrare era încuiată cu trei yale, și nu prezenta nici o urmă de forțare. La sosirea polițiștilor, femeia a fost găsită căzută între dulap și șifonier, avea capul spart în mai multe locuri, iar fața îi era de nerecunoscut. În jurul gîtului victima avea înfășurat un cablu electric, iar degetul mic de la mîna dreaptă era ars, semn al unei torturi. La necropsie s-a stabilit că Maria Chițcan a mutit datorită traumatismelor suferite în contactul cu un corp dur, în acest caz caloriferul, pe care s-au găsit urme de sînge și fragmente din părul victimei. Deși din casă lipseau 60.000 de lei, polițiștii exclud parțial varianta unui eventual jaf, mai ales că în apartament mai erau și alte lucruri de valoare, iar ceasul și verigheta de la mîna femeii erau intacte. Imediat a fost alcătuit un cerc de suspecți, dintre persoanele apropiate care aveau acces în casă, însă fiecare avea un alibi pentru perioada în care se presupune că s-ar fi comis omorul. Același rezultat a fost obținut și după ce polițiștii criminaliști au prelevat amprentele din încăpere și fragmente de păr găsite în încăpere. Singura persoană suspectă, despre care polițiștii spun că ar fi autoarea omorului, este Maria Iosub, cumnata Mariei Chițcani, care a dispărut misterios de acasă la trei luni de la comiterea crimei. De atunci nu a mai fost văzută vreodată. Polițiștii cred că femeia s-ar ascunde pe la vreun locaș de cult, unde a îmbrăcat straie monahale.
Ucigași fără identitate
După mai bine de un an de investigații, polițiștii băcăuani de la judiciar au reușit să încropească portretul-robot al autorului unei odioase crime comise în noaptea de 5 spre 6 martie 2001 asupra Lenuței Țepeluș, de 42 de ani, din satul Căbești, comuna Podu Turcului. Criminalul a acționat cu sînge rece, aplicîndu-i femeii două lovituri de cuțit, una în spate și una în inimă, apoi a tîrît-o aproximativ 25 de metri și a abandonat-o într-o vie. Portretul robot a fost realizat pe baza declarațiilor cîtorva persoane care l-au văzut cu o seară în urmă pe necunoscut prin preajma locului, însă nimeni nu a putut preciza în ce direcție s-a îndreptat aceasta. Cercetările polițiștilor sînt îngreunate și de faptul că nimeni nu-și poate imagina cine ar fi avut vreun interes s-o omoare pe Lenuța, deci nu există un motiv al crimei, dar și de faptul că satul în care s-a petrecut crima se află la confluența a trei județe: Bacău, Vaslui și Vrancea.
Dar cazul care a șocat cel mai mult opinia publică și care nu-și găsește rezolvarea nici după trei ani, este cel al unui tînăr taximetrist de la CCB a fost găsit împușcat mortal în cap într-un șanț adînc din apropierea tancodromului de la Măgura. Florin Ilisei, de 20 de ani, a fost împușcat de aproape, cu un pistol de calibru 9 milimetri, după care asasinul a dispărut. Polițiștii au descoperit că
taximetristul avea toți banii din încasări asupra sa (aproximativ
700.000 de lei), iar din mașină nu lipsea absolut nimic, fapt ce
excludea clar mobilul uciderii lui Ilieș în scop de jaf. Pentru identificarea criminalului, conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Bacău a decis să ofere o recompensă de 3.000 de dolari oricărei persoane care poate da vreun indiciu care să ducă la prinderea criminalului. Aceasta este doar o variantă prin care anchetatorii încearcă să dea de urma ucigașilor deoarece sînt studiate alte cîteva piste, care nu exclud varianta unui ucigaș plătit sau chiar a unui incident banal, care în sfîrșit a degenerat în crimă odioasă. Pînă acum au fost audiate în acest caz peste 300 de persoane, și alte cîteva zeci au fost supuse testului cu detectorul de minciuni, însă nu s-a ajuns la nici un prezultat.
Menționăm că acesta este cel de-al doilea caz din istoria poliției băcăuane în care se apelează la un fond de rezervă pentru acordarea unei recompense, după ce din urmă cu cinci ani, poliția a pus pe capul lui Gheorghe Mogîldea o recompensă de un milion de lei. Mogîldea era căutat pentru că-și omorîse nevasta și o îngropase într-o pădure. Deoarece atunci polițiștii au fost cei care l-au descoperit pe criminal, recompensa nu a mai fost acordată. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns