Preşedintele PNL,Crin Antonescu, a declarat, marţi, comentând atacul preşedintelui la politicienii opoziţiei, că Traian Băsescu este un „iresponsabil”, un „pericol public” care îi pune pe cei „necăjiţi” să plătească „orgiile” din bani publici ai camarilei sale.
„Omul este un pericol public. (…) România e într-adevăr într-o situaţie foarte grea şi adevărata criză politică e că puterea se află în mâinile unui om care se dovedeşte iresponsabil. Suntem în plină dictatură, nu mai avem de fapt Parlament, nu mai avem Guvern, pur şi simplu toată lumea se duce la sultan, să mai ceară un pic de colo, un pic de colo”, a declarat Antonescu la Realitatea TV.
Liderul PNL l-a criticat apoi pe preşedinte că îi caracterizează pe cei care nu sunt de acord cu „planul domniei sale” drept „creatori de dezordini, destabilizatori, oameni care doresc să se îmbogăţească”. „Păi un îmbogăţit din dezordinile anilor 90 e dl. Băsescu, eu nu”, a adăugat liberalul.
„Dl. Băsescu se înverşunează să nu sufle un cuvânt despre clientela sa politică, cerându-le câtorva milioane de români, cei mai necăjiţi să plătească orgia pe bani publici pe care camarila sa o face”, a acuzat preşedintele PNL. AMOS NEWS
este bestiala declaratia, nota10!
este foarte adevarat!
Zice bine .