~2 min lectură 0 comentarii

Crin Antonescu: Puterea şi-a transformat parlamentarii în târâtoare mute fixate de bănci

Redacția Ziarul de Bacău

Preşedintele PNL Crin Antonescu a comentat, miercuri, respingerea moţiunii de cenzură afirmând că puterea a reuşit să-şi transforme proprii parlamentari în „târâtoare mute” care sunt la fel de vinovate de situaţia actuală a ţării la fel ca şi preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc.

„În acest moment împărtăşesc şi eu dezamăgirea tuturor celor care şi-au pus speranţa în conştiinţa unor parlamentari care ar fi trebuit să aibă minima decenţă în faţa celor care i-au ales să-şi exprime un vot şi nu să stea în poziţia umilitoare şi fără precedent pe care aţi văzut-o. Aş vrea să le trimit un gând de încurajare tuturor compatrioţilor care şi-au pus azi speranţa în succesul încercării noastre. Posibilităţile noastre în Parlament sunt acestea, posibilităţile puterii de a transforma nişte oameni cu coloană vertebrală în nişte târâtoare mute, fixate de bănci au fost mari”, a afirmat Antonescu.

Preşedintele liberal a mărturisit că se aştepta ca moţiunea să strângă mai multe voturi, dar a precizat că lupta politică nu s-a încheiat încă. El a criticat prezenţa invitaţilor majorităţii în balcoanele sălii de plen, afirmând că aduce aminte de perioada comunistă modul în care aceştia şi-au manifestat simpatia faţă de Guvern în contrast cu protestele antiguvernamentale de afară, din Piaţa Constituţiei. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.