• el îi va avea ca „secunzi” pe Sorin Condurache și Florin Prunea
Cristi Popovici este noul antrenor al echipei FCM Bacău. El va fi secondat de Sorin Condurache și portarul Florin Prunea. Președintele clubului, Gheorghe Chivorchian, ne-a declarat că „lui Popovici, Condurache și Prunea li s-a dat credit pînă la sfîrșitul campionatului. Pe urmă, mai discutăm. Deocamdată, ne îndreptăm atenția spre meciul de la Brașov, unul foarte important, care ne-ar putea salva de la baraj”. Cei trei au fost numiți în respectivele funcții în ședința de duminică, de la ora 17,00, în aceeași zi în care fostul antrenor, Ilie Dumitrescu, și-a anunțat demisia.
„Principalul” Cristi Popovici nu este la prima experiență de această natură, el fiind tehnicianul divizionarei C Aerostar Bacău la începutul acestui sezon, după care a revenit într-un post de conducere, secretar general, în cadrul grupării galben-albastre. Noul staff tehnic a avut o primă rundă de discuții cu lotul duminică, atunci cînd fotbaliștii au avut un program de refacere. Ieri, băcăuanii au intrat în cantonament, iar astăzi vor pleca spre Brașov, unde, miercuri, FCM Bacău speră să evite în ultima clipă barajul. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.