~2 min lectură 2 comentarii

Cristian Iștoc, fostul primar al comunei Buhoci, urmărit penal pentru abuz în serviciu. El a menținut ilegal în funcție administratorul public, deși avea condamnare

Florin Popescu

Cristian Iștoc, primarul în funcție al comunei Buhoci până duminica trecută, este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, care îl acuză de abuz în funcție. Procurorii i-au pus fostului edil sechestru pe 6 terenuri.

Cristian Iștoc, unul dintre primarii cu cea mai mare experiență în funcție, este acuzat de anchetatori că l-a ținut în funcție pe Petrică Stoica, administrator public, deși acesta avea condamnare penală pentru corupție.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că suspectul, în calitate de primar al comunei B. din județul Bacău, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de Codul administrativ, în sensul că, începând cu data de 22.07.2021, nu a eliberat din funcție administratorul public al unității administrativ-teritoriale, deși acesta fusese condamnat penal pentru comiterea unei infracțiuni de corupție, ceea ce a condus la plata în continuare în favoarea acestuia a drepturilor salariale până în data de 15.05.2024, în cuantum total de 341.854 lei”, arată procurorii, într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a șase bunuri imobile (terenuri) aparținând suspectului, în vederea reparării pagubei de 341.854 lei produse prin infracțiune.

„Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Iștoc a reprezentat PNL, cu 2 mandate de viceprimar și 3 de primar la activ. A pierdut alegerile din iunie 2024 și a fost înlocuit duminica trecută.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Buhoceanul
    25 octombrie 2024, 17:28
    0

    Daca se aveau la mana! Jaful acolo e ca si in alte comune cu coruptie acoperita pana acum de procurori, politisti, inspectori de la Curtea de cinturi Bacau.

  2. P
    Popovici Costel Ciprian
    27 octombrie 2024, 17:01
    0

    De când avem curte de cinturi în România ?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.