• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Cristinel Manolache: „Verdele urban trebuie să fie considerat o dotare și nu un lux urbanistic”

Cristinel Manolache: „Verdele urban trebuie să fie considerat o dotare și nu un lux urbanistic”

Ziarul de Bacau 8 septembrie 2020 2 comentarii

LikeShare

Cristinel Manolache, candidat la primăria Bacău, consideră că una dintre cele mai mari probleme la nivelul municipiului este numărul insuficient de spații verzi, dar și îngrijirea neadecvată a celor existente, ceea ce a dus în decursul anilor la o imagine tristă a orașului, dominată de betoane.

La ora actuală, în Bacău, fiecare cetățean are doar 7.2 mp de spațiu verde, în condițiile în care, la nivel european, indicatorul minimal este de 26 mp/locuitor.

„După cum bine știți, principalul punct din programul meu este reprezentat de gospodărirea unitară a orașului, la nivel de microcartier. Astfel, pe lângă refacerea pietonalelor, crearea locurilor de parcare ecologice, modernizarea zonelor de depozitare a deșeurilor și altele, am în vedere amenajarea de spații verzi (loc de recreere și de joacă), care să deservească locuitorii fiecărui microcartier.” (Cristinel Manolache)

Totuși, municipiul nostru poate fi foarte ofertant din punct de vedere al spațiilor verzi, atât timp cât avem grijă să asigurăm o calitate ridicată a verdelui (material vegetal, construcţii decorative şi funcţionale, instalaţii tehnico-edilitare, îngrijirea corespunzătoare a parcurilor existente) cu ajutorul unei echipe specializate.

Așa nu!

În acest sens, unul dintre punctele principale din programul „Trăiește în Bacău”, al lui Cristinel Manolache, este BACĂU, UN ORAȘ MAI VERDE și are în vedere:

  • Protecţia şi conservarea verdelui urban prin finalizarea, reactualizarea şi publicarea Registrului local al spaţiilor verzi din municipiul Bacău, instrument extrem de important pentru dezvoltarea durabilă a oraşului, impus prin Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane. După mai bine de un deceniu, Bacăul nostru nu are acest registru făcut public, după cum prevede legea.
  • Identificarea zonelor deficitare şi realizarea de lucrări pentru extinderea suprafeţelor acoperite cu vegetație. Orice băcăuan are dreptul la o mică oază de relaxare amenajată aproape de locuința sa.
  • Gestionarea profesionistă, în manieră integrată, a spațiilor verzi prin soluții durabile de amenajare peisagistică, prin angajarea unei firme specializate. În acest fel, se elimină numeroase probleme, care au afectat în ultimii ani calitatea verdelui, dar şi imaginea oraşului (estetizări cu un gust discutabil, tăieri nejustificate, toaletări neconforme sau abuzive, înlocuirea zonelor verzi cu pietriş decorativ, gazon etc.).
  • Acordarea unei atenții deosebite Parcului Cancicov, inima verde a orașului, parc istoric iubit de toți băcăuanii, un adevărat reper identitar: recuperarea și extinderea suprafeței parcului (latura vestică din vecinătatea muzeului, terenurile degradate prin depozitarea de pământ şi materiale de construcții), tratarea compozițională în manieră unitară (proiect peisagistic profesionist) regenerarea verdelui prin plantarea de specii de interes decorativ, reabilitarea integrală a aleilor, modernizarea intrărilor principale, diversificarea compozițiilor florale, completarea funcționalității prin amenajarea unor sectoare care să sporească atractivitatea parcului, gospodărirea eficientă pe întreaga suprafață.

„Zona sportivă a Bacăului (terenurile de sport, stadion) va fi legată de Parcul Cancicov printr-un pasaj pietonal subteran. ”Inima verde” a orașului va fi, astfel, completă.” (Cristinel Manolache)

Bacăul poate renaște
  • Reabilitarea Parcului Gherăieşti, cel mai întins spaţiu verde din municipiu: sistematizare compoziţională, înlocuirea mobilierului urban (bănci, mese), eficientizarea iluminatului public, toaletarea constantă a vegetaţiei fără a se scădea din pitorescul preexistent de pădure-parc, amenajarea albiei Bistriţei pentru activităţi estivale, creşterea accesibilităţii populaţiei prin sporirea numărului de autobuze pe traseul nr. 4.
  • Finalizarea lucrărilor de amenajare a Insulei de agrement: efectuarea de plantări ţinându-se cont de specificul acestui sit și de rolul vegetaţiei în conturarea unui ecosistem accesibil, dar şi plin de farmec; îmbunătățirea proiectului, prin adăugarea mai multor zone amenajate pentru plajă (piscine și șezlonguri), de care să se poată bucura cetățenii de toate vârstele.
  • Recuperarea terenurilor din fosta zonă sportivă a Bacăului (între Cascada – Sala Sporturilor – aliniamentul clinicilor medicale).
  • Întoarcerea orașului cu fața către apă prin promovarea activităților recreative și sportive pe Lacul Șerbănești (Bacău II), construirea unui pod pietonal peste râul Bistrița (din Parcul Gherăiești spre pădurea Șerbănești), amenajarea unui traseu verde de promenadă în lungul cursului Bistriţei (din Parcul Gherăieşti până în satul Ruși-Ciutea din comuna Letea Veche).
  • Înverzirea haldei de fosfogips din sudul oraşului.
  • Acordarea unui interes sporit fâşiilor plantate stradale, cu rol multiplu (ecologic, decorativ, social), creşterea proporţiei străzilor cu aliniamente de arbori şi arbuşti.
  • Identificarea, semnalizarea, protejarea şi promovarea arborilor remarcabili (prin vârstă, raritatea speciei, dimensiuni, inflorescenţă, semnificaţie cultural-istorică etc.) de pe raza municipiului. Aceşti arbori pot deveni elemente distincte în peisajul verdelui urban, îmbogăţindu-l estetic şi identitar.
  • Întegrarea verdelui urban în reţeaua verde a Zonei Metropolitane Bacău; colaborarea cu unităţile administrativ-teritoriale în vederea elaborării unei strategii care să valorifice infrastructura verde-albastră (păduri, cursuri de apă, lacuri) din punct de vedere turistic.

„Nu am nici cea mai mică îndoială că voi reuși să le ofer băcăuanilor orașul pe care îl merită: curat, armonios din punct de vedere estetic – un loc în care să îți facă plăcere să trăiești, cu adevărat ”, a declarat Cristi Manolache.

LikeShare

Din categoria: Top Story Etichete: alegeri locale Bacau 2020, Cristinel Manolache, Partidul Ecologist Roman, primaria bacau

Reader Interactions

Comentarii

  1. H2SO4 a zis

    8 septembrie 2020 la ora 1:26 pm

    Apreciez faptul ca distinsul domn Manolache in calitate de ,,catindat,, la scaunul Primarie este un bun pastrator de traditii si folclor. Datorita lui ( dar si altor catindati) pe meleagurile noastre s-au reintors frumoasele basme, povesti si legende. Mirifica perioada si incintatore povesti ne ofera dragul nostru Manolache asa cum ani la rind a incintat cetateni Bacaului cu darul lui de calator neobosit prin politichia romaneasca. Este o vorba, tot din folclor : ,,desteptul promite si prostul trage nadejde,,.

    Răspunde
    • Alex a zis

      8 septembrie 2020 la ora 2:11 pm

      De data asta, un like, din partea mea!

      Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Diana la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Diana la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Diana la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Petru Nanza la Consilierii locali decid astăzi dacă îndatorează orașul cu încă 113 milioane de lei. Rezumatul proiectelor care vor fi discutate la ședință. UPDATE: rezultatul votului

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău