Un om sobru, care schița arareori cîte un zîmbet. Apăsat de dureri pe care cu greu i le puteai citi în priviri, Vasile Sporici (sau Vlad Sorianu pentru literați) a fost unul dintre oamenii de cultură băcăuani care nu pierdea nici unul dintre evenimente culturale autentice din Bacău. Fie lansări de carte sau de revistă, fie premiere teatrale ori concerte simfonice. Stătea liniștit, fără a epata în fața celor din jur, vorbind deopotrivă cu cei cunoscuți și cu cei care-l solicitau într-o anumită privință.
După îndelungi și grele suferințe, Vasile Sporici a murit. Înmorîmntarea lui a fost una simplă. Ca a unui om oarecare. „S-a ținut să fie ceva obișnuit. Nu i s-a făcut un elogiu funebru. N-au fost cuvîntări”, a observat profesorul și criticul literar Constantin Călin. Personalitate de primă mînă a culturii băcăuane, recunoscut și apreciat în întreaga țară, Vasile Sporici a lăsat în urmă un gol de neacoperit. „A însemnat o inteligență bogată. Sub acest aspect era superior la foarte mulți din scriitorii băcăuani. Avea o cultură generală foarte largă. Omul acesta știa muzică, frecventa Filarmonica, a fost, și nu întîmplător, director de teatru, cronicar de teatru, a prezentat expoziții de arte plastice. Avea o polivalență pe care nu le găsim la alții. Era un bun cunoscător de rusă, de franceză. Sînt calități pe care nimeni nu poate să i le nege. E foarte greu să mai găsești astăzi un om multilateral”, l-a caracterizat Constantin Călin. Prietenul său de-o viață, Sergiu Adam, poartă încă în suflet amintirea ultimelor zile petrecute alături de Vasile Sporici. Au petrecut o viață de om în redacția revistei de cultură „Ateneu”. „Este o pierdere foarte grea. Am fost prieteni de peste 40 de ani. Vorbeam cu el în fiecare zi, chiar dacă era bolnav. Discutam probleme culturale, despre revista «Ateneu», despre cărți. Cînd am dat telefon, cu două zile înainte de marea trecere, mi-a spus că nu mai poate să stea în picioare. La o zi, soția mi-a spus că-i ține lumînarea. Iar marți dimineața, la ora 2.00, a murit. M-a durut cumplit. A fost foarte greu. Stau și acum și mă gîndesc la el și nu-mi pot reveni”, au fost cuvintele lui Sergiu Adam. Cu siguranță, viitorul număr al revistei „Ateneu” va fi dedicat lui Vasile Sporici. Un om al cărui destin, prin toată ființa sa, poate fi asemănat cu cel al culturii române din cea de-a doua jumătate a secolului XX. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns