Criza din debaraua politicii

Despre „marea debarcare” eșuată care a înspăimântat Occidentul nu prea mai sunt multe de scris. Nu despre spaimele inventate ale vesticilor vreau să vorbesc, ci despre valul de minciuni menite să acopere o realitate extrem de periculoasă pentru politicienii statelor bogate.

Mai întâi ar trebui atenționați oficialii europeni care se încăpățânează să folosească termenul de „imigranți” atunci când se referă la cetățeni europeni. Imigranți sunt magrebienii din Franța, africanii din Belgia și Italia sau turcii din Germania. Românii, bulgarii, polonezii, slovacii sunt europeni care și-au asumat responsabilitățile din Tratatul de Aderare (plata cotizațiilor către instituțiile Uniunii, vânzarea economiilor naționale către investitorii strategici din Vest, îndatorarea la băncile cu capital german, francez sau britanic, liberul transfer al profiturilor către capitalele din „Bătrâna Europă” etc.) și acum pretind drepturile promise (libera circulație, acces pe piața muncii din Occident, protecție socială… europeană, participare activă la actul decizional economic și politic din Uniune, funcții în administrația UE, candidaturi politice în țările unde s-au stabilit etc.). Nu așa scrie în documentele „clubului”?! Și să nu uităm că am fost invitați să aderăm la NATO și UE. A se vedea episodul recent cu Ukraina și Republica Moldova. Refuzul guvernului de la Kiev de a parafa documentele de preaderare a dus la o explozie de comentarii vituperante în Vest și la declanșarea unor ample revolte populare (întreținute din exterior!), supărați fiind, în primul rând, occidentalii. Dacă nu și-ar dori alte „cohorte de imigranți”, atunci gestul guvernului ukrainean ar fi trebuit aplaudat la Londra, Berlin sau Paris…

Agitația aceasta xenofobă este, de fapt, o perdea care acoperă o mare dilemă a politicii occidentale. Criza prin care trece omenirea în ultimii șase-șapte ani nu este, în esență, nici financiară, nici doctrinară, ci una care ține de entropia socială. Din ce în ce mai multe popoare doresc o viață mai bună, mai comodă, un nivel de trai mai ridicat. Criza alimentară a început atunci când chinezii au descoperit că există și altceva decât orezul… Problema este că resursele sunt limitate. Pentru ca unii să trăiască omenește, alții ar trebui să renunțe la luxul cotidian. Asta ar trebui să le ceară conducătorii occidentali popoarelor pe care le păstoresc. Dacă vreme de o mie de ani aurul, diamantele, fildeșul, cuprul, petrolul au fost bunuri exploate în Africa sau Asia pe gratis (aproape!), folosindu-se mâna de lucru a localnicilor cuceriți militar sau cumpărați prin intermediul conducătorilor corupți, iată că timpurile se schimbă. Foștii scavi vor drepturi civile în metropolele care le-au luat bogățiile, vor să se înfrupte din ceea ce cândva a fost a lor. Cum ar putea, oare, Andreas Scheuer, secretar general al CSU (formațiunea politică a Angelei Merkel) să le spună germanilor că și esticii vor bunăstare, ceea ce înseamnă sacrificiu din partea națiunilor bogate? „Nu importăm problemele altora!” – spune Scheuer. Păi nici noi nu vrem să importăm problemele de la Erste, E.On, Volksbank și altele. Și noi îi putem amprenta și expulza pe nemții, francezii, olandezii, englezii fără ocupație (onorabilă!) de prin România, așa cum cere Elmar Brok (președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European) pentru românii și bulgarii ajunși în metropolele din Vest. Uniunea nu este doar pentru extinderea unei piețe de desfacere (fără taxe vamale și impozite!), ci pentru ridicarea nivelului de trai în întreg spațiul european. Sau am înțeles eu greșit?…
Ștefan RADU