Criza, ideologia si noul echilibru

Acum 20 de ani credeam ca s-a produs un nou echilibru la nivel mondial odata cu disparitia comunismului din Europa de Est. Doar ca am ajuns sa vedem azi ca in 1989 nu s-a ajuns la un echilibru; factorii schimbarii care au redesenat harta geopolitica au continuat sa produca efecte.

Astazi ne aflam in ipostaza unei redesenari nu doar a hartilor si a structurilor de influenta, ci chiar a relatiilor sociale. Polarizarea economica tinde sa duca la acceptarea unor noi soiuri de echilibre sociale; patronatele transnationale, sub pretextul crizei economice, doresc abolirea unor drepturi ale salariatilor concomitent cu scaderea retributiilor.

O noua ideologie prinde radacini iar apologetii acesteia ne indeamna sa stringem cureaua, sa acceptam cit mai putin si sa muncim cit mai mult pentru ca altfel nu se poate.

Ideologia are ca unica solutie pentru iesirea din criza restringerea rolului statului, lucru care presupune dereglementarea: sa nu mai existe bariere in calea comertului si a afacerilor; statul sa nu mai reglementeze, de exemplu, conditiile de creditare ale unei banci.

Faptul ca actuala criza a izbucnit pe fondul dereglementarii, care a permis bancilor din SUA sa dea credite celor care nu si le permiteau, conteaza mai putin. De fapt, este absurdul dus la perfectiune: noua ideologie a dus la dereglementare; dereglementarea a dus la criza, dar pentru a iesi din criza se doreste o si mai mare dereglementare.

Dealtfel, absurdul este la el acasa in contextul crizei: aceasta a fost generata de sistemul bancar american insa la zid sint pusi bugetarii din statele europene. Iar in România am asistat la doi ani de executii publice ale tuturor categoriilor sociale care au fost blamate pentru ca primesc salarii sau pensii de la buget.

Ce urmeaza, insa, pentru ca jocul nu s-a finalizat?

Deja se clarifica niste scenarii ce amintesc de perioada premergatoare celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Criza si masurile complet alandala puse in practica pentru depasirea ei au dus la polarizarea sociala si la cresterea decalajului de bogatie atit intre natiuni cit si in interiorul natiunilor. Extrema dreapta incepe sa se arate (in Ungaria se afla la guvernare si are planuri mari – infiintarea lagarelor de munca este una din ele). Proiectul integrarii europene este sabotat de tari precum Ungaria (care doreste retrasarea granitelor) sau de România (din prostie si din dorinta de a face pe plac americanilor) ori chiar din motive ideologice ciudate.

La acest capitol e de semnalat cum Banca Centrala Europeana, in loc sa acorde credite direct tarilor cu probleme, acorda intii banii bancilor cu o dobinda de 1,5% iar, ulterior, bancile imprumuta statelor europene acesti bani cu 4 % dobinda. Asa se face ca, Grecia, de exemplu, va trebui sa plateasca miliarde de euro doar dobinzi catre bancile intermediare.

Saracia duce, inevitabil, la xenofobie. Stranii si minoritatile vor fi categoriile identificate drept cauze ale faptului ca nu exista locuri de munca. Si va incepe prigoana. Ca asa ceva se poate o demonstreaza actiunea de anul trecut din Franta sau cea de acum doi ani din Italia contra românilor.

Pentru ca, dincolo de problemele economice si sociale, Europa are o problema politica. Europa nu a mai fost in stare sa creeze si sa propulseze lideri adevarati. Berlusconi, Merkel sau Sarcozy sint orice, numai adevarati lideri, nu.