ATLETISM: Direcția Județeană pentru Sport Bacău, al cărei director este Doina Melinte, a organizat pe 6 mai un concurs de cros dedicat Zilei Internaționale a Tineretului și la care ocupanții locurilor I la cele patru categorii de vîrstă, feminin și masculin, au fost recompensați cu cîte trei zile de odihnă și recreere în tabăra de la Valea Budului. Au alergat cel mai repede, pe traseul din centrul sportiv al Bacăului: Fabiola Pal (Școala Galbeni), Iuliana Dabija (Spiru Haret), Lavinia Scurtu (Școala Șerbănești), Monica Căpățînă (LPS Bacău), Ion Dabija (Liceul George Apostu), Vlad Vrînceanu (Liceul Ștefan cel Mare), Claudiu Jicman (Liceul Saligny), Claudiu Natea (Liceul Mihai Eminescu). Concursul a fost rezervat pentru elevi de la clasele 5-6, 7-8, 9-10 și 11-12. Primii cinci clasați la fiecare categorie de vîrstă au primit diplome, iar primii trei au primit și plachete.
Cele trei zile de tabără pentru învingători sînt în perioada 18-20 mai. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.