La începutul lunii ianuarie 1882, se stingea din viață, la Valaam, într-o îndepărtată lavră rusească, cuviosul Antipa. Plecat din satul Calapodești, călugărul pelerin prin mănăstiri consacrate din Moldova, Sfântul Munte și Rusia, închidea ochii acestei lumi, deschizându-i în Împărăția Cerurilor, nu înainte ca icoana Maicii Domnului, descoperită de el într-o peșteră din Athon, în anii de sihăstrie, și purtată cu evlavie în toate preumblările ulterioare, să se coboare în chip minunat de pe peretele chiliei din Valaaam, în mâinele cuviosului, cutremurând privirea ucenicului ce veghea la căpătâiul său.
La jumătate de secol, câțiva călugări pravoslavnici au plecat într-un veritabil pelerinaj din Valaam până în satul natal al celui care devenise la acea dată cinstit deopotrivă în Ortodoxia rusă și cea greacă. Sperau să găsească vreo rudenie a Sfântului Antipa căreia să-i ofere un dar prețios din partea mănăstirii. Ori, probabil, să desăvârșească o dorință a cuviosului pe care, din felurite motive, până la acea dată nu au putut-o împlini. Purtau cu ei, crucea de călugărie a Cuviosului, cea care i-a fost pavăză, speranță și putere de-a lungul anilor petrecuți în nevoințe și aspre încercări. Nemaigăsind urmași ai acestuia, monahii ruși au dăruit relicva bisericii din Calapodești, un locaș de cult modest, la acea vreme din lemn de stejar, acoperit cu scânduri. Schimbările sociale și vremurile tumultoase au făcut ca această relicvă deosebită să dispară din biserică pentru o perioadă de timp. La mai bine de cincizeci de ani după aceste întâmplări, în mod providențial, crucea a fost readusă acolo unde îi era locul, la Calapodești, dar nu în bisericuța afectată de intemperii, ci în biserica mănăstirii ridicate în cinstea cuviosului Antipa. „Este o cruce din lemn de cireș. A fost regăsită într-o stare avansată de degradare, însă prin grija unor credincioși a fost restaurată în atelierele Patriarhiei Române, iar acum se află expusă spre închinare în biserica mare a mănăstirii care se construiește aici, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul”, a explicat părintele Pahomie Parfene, starețul așezământului monahal din Calapodești. Alături de crucea Cuviosului Antipa, în biserică se mai află expusă icoana acestuia primită în dar de la viețuitorii mănăstirii Sfântul Gheorghe din Basarabia.
Lasă un răspuns