Zece familii sărace și cu mulți copii din județul Bacău vor fi ajutate de voluntarii Crucii Roșii să simtă bucuria sărbătorilor de Paște. Pachete de alimente conținînd zahăr, ulei, orez, sucuri, cozonaci și îmbrăcăminte vor poposi în gospodăriile cîtorva familii din Bacău, Stănișești și Faraoani. „Cele zece familii au fost alese nu doar pe criteriul sărăciei și al numărului foarte mare de copii. Condiția principală a fost frecventarea școlii de către acești copii. Familiile nevoiașe, dar cu copii care nu au întrerupt școala, au fost ajutați de noi și la Crăciun”, ne-a declarat Marcel Babliuc, directorul Crucii Roșii. Proiectul de ajutorare a elevilor care provin din familii sărace este derulat de Crucea Roșie în colaborare cu Inspectoratul Școlar. (C.D.)
Crucea Roșie ajută nevoiașii de sărbători
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.