Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât sancţionarea Societăţii Comerciale „Asig Invest Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei, precum şi retragerea aprobării acordate conducătorului executiv al societăţii.
Printre contravenţiile constatate care au dus la aplicarea acestor sancţiuni se numără:
societatea nu a făcut dovada plăţii primei de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională;
nu a transmis procedurile interne revizuite privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism;
nu a comunicat persoanele cu atribuţii în aplicarea sancţiunilor internaţionale;
mai multe raportări nu au fost transmise la CSA în termenul legal sau chiar deloc;
la sediul social nu este prezent în permanenţă un angajat al brokerilor;
conducătorul executiv nu a îndeplinit măsurile dispuse de CSA printr-o decizie anterioară, printre care se regăseşte şi aceea de a transmite procedurile interne în materie de cunoaştere a clientului, de raportare, de păstrare a evidenţelor, de control intern, evaluare şi gestioanare a riscurilor pentru a preveni şi împiedica implicarea lor în operaţiuni suspecte de spălare de bani şi finanţare a actelor de terorism.
Decizia nr. 715/18.10.2011 privind sancţionarea Societăţii Comerciale „Asig Invest Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei şi Decizia nr. 716/18.10.2011 privind sancţionarea conducătorului executiv al Societăţii Comerciale „Asig Invest Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea aprobării au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial, Partea I.
De asemenea, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât sancţionarea Societăţii Comerciale „Corporate Insurance Services – Broker de Asigurare Reasigurare” – S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii, precum şi retragerea aprobării acordate conducătorului executiv al societăţii.
Societatea şi conducătorul executiv al acesteia au fost sancţionaţi în urma contravenţiilor constatate, printre care enumerăm:
societatea nu a transmis contractul de asigurare de răspundere civilă profesională şi dovada plăţii primei de asigurare;
nu a comunicat normele interne privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism şi nici persoana cu atribuţii în aplicarea acestora;
nu a comunicat persoanele cu atribuţii în aplicarea sancţiunilor internaţionale;
nu a transmis la CSA unele raportări şi situaţii financiare;
la sediul social nu este prezent în permanenţă un angajat al brokerilor;
nu a respectat planul de conturi specific brokerilor de asigurare.
Decizia nr. 717/18.10.2011 privind sancţionarea Societăţii Comerciale „Corporate Insurance Services – Broker de Asigurare Reasigurare” – S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii şi Decizia nr. 718/18.10.2011 privind sancţionarea conducătorului executiv al Societăţii Comerciale „Corporate Insurance Services – Broker de Asigurare Reasigurare” – S.R.L. cu retragerea aprobării au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial, Partea I.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor subliniază faptul că măsurile dispuse în cazul societăţilor menţionate nu au implicații asupra contractelor de asigurare deja încheiate, acestea continuând să își producă efectele în condițiile stabilite la data semnării.
SURSA: Comunicat de presa CSA
Lasă un răspuns