~2 min lectură 0 comentarii

CSM Onești, pe locul 2 în România

Redacția Ziarul de Bacău

sport.onesti
Odată cu alegerile pentru conducerea Federației Române de Atletism – câștigate de Ion Sandu în fața fostei mari campioane Gabriela Szabo -, la București au fost decernate premiile pentru activitatea din 2012. CSM Onești a ocupat un extrem de onorant loc secund la total, situându-se pe locul 2 la Seniori, pe 1 la Tineret și pe 2 la Juniori 1. În total, oneștenii au fost pe podium la șase categorii de vârstă, fiind cel mai premiat club din țară. „Ironia sorții a făcut să primesc un premiu din mâinile doamnei Elisabeta Lipă, președinta lui Dinamo”, ne-a povestit consilierul clubului oneștean, Dorin Arădăvoaicei, cel care a pus pe picioare această secție performantă din mai nimic.

Arădăvoaicei a avut o foarte bună activitate și la Dinamo, însă clubul bucureștean a renunțat la serviciile sale o dată cu venirea la șefie a fostei campioane olimpice de canotaj. O altă mică satisfacție a lui Arădăvoaicei a fost că Oneștiul a avut un bilanț mult mai bun decât SCM Bacău, club pe care l-a condus până în 2005.

Punctele adunate de CSM Onești (aproximativ 580), completate cu cele ale SCM Bacău și Științei Bacău au făcut ca județul Bacău să ocupe locul 2 la general, după București, cu aproape 900 de puncte. Șeful Asociației Județene de Atletism, Tudorel Gherasă, a fost citat în acest sens. (Peter KELMANN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.