JUDO: Grupa de judo de la Clubul Sportiv Școlar Onești, care a făcut echipă cu cea din Tîrgu Ocna, a dominat copios întrecerile Cupei Măgura, ultima competiție din acest an, desfășurată la sfîrșitul săptămînii trecute. De 49 de ori au urcat pe podium oneștenii, 21 dintre clasări fiind pe primul loc: George Blaj, Cristian Panțîru (la două categorii de greutate), George Răuță, Vlad Lupică, Dumitru Iulian, Ionuț Munteanu (două categorii de greutate), Alexandru Spanache, Valentina Orlic (tot de două ori), Marta Kziriac, Cătălina Avădanii (două categorii de greutate), Andreea Chitan, Cristina Coșa, Antonia Damoc, Ana Maria Chelmuș, Paulina Orlic, Iulia Moraru (antrenori Gheorghe Iacob, Horea Chelu, Constantin Coman).
Palatul Copiilor Bacău a ieșit în evidență prin elevii antrenorilor Aurel Chelariu și Constantin Manoliu: Claudiu Stanciu, Daniel Herciu, Marian Moroșanu, Alin Prențu, Ioan Toderaș (clasați pe locurile al 2-lea – 2 sportivi – și al 3-lea – 3), respectiv Marius Savin, Livia Brașoveanu, Beatrice Lupu, Andreea Ursu, Oana Antohie și Andrei Mîndru (1-4-1).
Concursul, desfășurat la Tîrgu Ocna și organizat de CSȘ Onești, ISJ Bacău și DSJ Bacău, a adunat la start sportivi din Adjud, Roman, Miercurea Ciuc, Tîrgu Secuiesc, Onești, Tîrgu Ocna și de la Palatul Copiilor Bacău. Pe lîngă diplome și cupe, acordate celor clasați pe primele trei locuri, toți copiii care s-au întrecut pe tatatmi, la grupe de vîrstă cuprinse între 9 și 14 ani, au primit dulciuri din partea organizatorilor. Locul I, pe echipe, a aparținut micilor judoka de la CSȘ Onești, urmați fiind de cei de la CSȘ Tîrgu Secuiesc și Palatul Copiilor Bacău. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.