Cu dinaintea goală

Florentin RADU

Nu sunt fanul niciunui partid. Nici n-am fost vreodată. Poate că am apreciat, cândva, un personaj din politică sau, dacă nu, un gest al acestuia. De fapt, toată lumea ar trebui să înțeleagă că, de fapt, ceea ce se numește politică la noi nu este decât o trambulină sigură către zona fără griji, știind că oricine ajunge printre cei 601 parlamentari nu va avea nicio grijă cât timp va dura mandatul. De multe ori, am fost abordat de diferite cunoștințe, fără a-mi destăinui cam ce „culoare” o agreează fiecare, întrebându-mă cam ce părere am despre cutare fapt petrecut în politichie. Tuturor le-am răspuns, cu eleganță, că în ultimii ani am început să nu mai cred nimic din ceea ce mi se servește. E drept că, la fel ca mai toți românii, m-au prins, pe la început, chiar rău de tot. Megeam ca berbecul la urne, încrezător că îmi va fi mai bine.

V-amintiți, probabil, de perioada când la cârmă ajunsese un grup, nu un partid, o coaliție care reușise să răstoarne supremația „partidului roșu”, cum îl numeau mulți la acea vreme. Confirmând, dacă mai era nevoie, celebrul dicton „Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”, povestea s-a repetat, după niște ani, o nouă coaliție reușind același lucru, actorii fiind, pe undeva, aceiași, dar cu alte măști. Nu mă opresc prea mult la ce rău au simțit românii auzind că „partidul cutare a respins mărirea pensiilor” ori „salariile bugetarilor vor fi tăiate cu 25 la sută”, iar la final să ni se spună de către o doamnă blondă că „premierul nuștiucare a avut un mandat de excepție”, în condițiile în care criza a fost dusă în spate, realmente, totalmente, de populație, cea simplă, nicidecum de aleși și de susținătorii lor, vremelnic potențați.

Mi-e jenă să-mi mai amintesc de lucrurile astea, mi se face rău să retrăiesc, chiar și doar imaginar, acele triste vremuri, știind cât rău i-au produs mamei mele, pensionară, dar și familiei mele care a depins, un timp, de venitul adus de soția mea, bugetară. Însă, parcă stafiile trecutului tot încearcă să le readucă la viață pe aceste personaje de care aș fi vrut să uit. Și nu cu proiecte cu adevărat grandioase, folositoare poporului ăstuia batjocorit, ci cu tâmpenii tipice individului care s-a văzut cocoțat acolo, sus, în Parlament, de unde are falsa idee că nu va mai coborî niciodată la talpa țării.

Așadar, din lipsă de ocupație sau din orice alt motiv care nu ar trebui să aibă legătură cu poziția de reprezentant legal al României, un individ le-a propus colegilor să se organizeze un soi de competiție rezervată celor mai sexi parlamentare. Pesemne că omul a uitat de durerea reală a românilor, cărora li se tot îndrugă că au trecut de criză, deși tot mai mulți dintre ei abia găsesc resurse să ajungă ziua de mâine. Propunerea demnitarului poate fi privită, dacă vreți, exact ca gestul unui exhibiționist care se așează cu dinaintea goală taman în fața camerelor de luat vederi rânduite în piața publică. Acum, ori propunerea a fost o miștocăreală dinadins servită colegilor, ori omul trăiește cu adevărat într-o altă lume. Oricare ar fi varianta adevărată, ambele sunt lucruri extrem de grave, care nu-mi doresc să se mai întâmple vreodată.