• la Șerbănești, educatoarele demonstrează că se poate face învățămînt de calitate și într-un cartier mărginaș • grădinița are centrală proprie, sală de calculatoare și cursuri de karate și de limba engleză
Materialul de față nu se vrea a fi o reclamă gratuită, ci doar exemplificarea unui caz care dovedește că, dacă vrei, poți face învățămînt de calitate și într-o unitate școlară dintr-un cartier mărginaș. Asta în condițiile în care sintagma „nu sînt bani” tinde să devină o motivație extrem de facilă pentru unii directori de grădinițe sau de școli, pentru a-și explica, de fapt, lipsa de acțiune. Grădinița nr. 11 din Bacău e situată în cartierul Șerbănești, una dintre zonele despre care mulți cred că, din punct de vedere al învățămîntului, e, dacă nu la „pămînt”, în imediata vecinătate a acestuia. O idee preconcepută, pe care cele patru educatoare coordonate de directoarea Cecilia Mihăilă o infirmă din plin. Cu centrală termică proprie și cu o sală de calculatoare cu zece computere, la care se adugă, ca ofertă, un curs de limba engleză și un altul de karate, Grădinița nr. 11 poate rivaliza, fără probleme, cu orice unitate similară din buricul tîrgului.
„A fost o provocare. Am vrut să demonstrez că se poate face treabă și într-o grădiniță dintr-un cartier mărginaș. Eu stau pe strada Energiei și, la vechimea pe care o am, m-aș fi putut transfera la o grădiniță din centru, dar nu am vrut. În plus, m-am săturat de betoane și, aici, e superb primăvara, cînd curtea înverzește”, ne-a mărturisit directoarea Cecilia Mihăilă, care, hotărît lucru, nu duce lipsă de idei. De exemplu, sala de calculatoare a fost amenajată în fosta magazie de cărbune și lemne. Bîrlădeancă de origine, ea a venit în Bacău în 1990, iar de șapte ani conduce Grădinița nr. 11. Cînd a preluat-o, era, într-adevăr, o „grădiniță de cartier: mobilier învechit, gardul era mai mult lipsă, iar dotările, ca și inexistente. Încălzirea se făcea cu lemne și cărbuni.
Directoarea a reușit să convingă autoritățile locale că și copiii din Șerbănești trăiesc în oraș. În plus, ea a făcut rost de fonduri de la două persoane particulare, din Anglia și Norvegia, pe care le-a cunoscut la Biserica din cartier. „Cînd am venit la grădiniță, simțeam o oarecare indiferență a părinților. Acum, aceștia și-ar aduce copiii la grădiniță de la doi ani”, spune directoarea Mihăilă. Oarecum paradoxal, ea a recurs, însă, la o mișcare inversă: a refuzat să înscrie micuți de trei ani, care ar fi format o grupă mică. „Trebuie să recunosc că sînt puțin mai exigentă și nu accept ca un copil să vină la grădiniță în salturi, o zi da și o săptămînă, nu. Și cred că acest lucru s-ar fi întîmplat, mai ales iarna, în cazul copiilor de trei ani, în condițiile în care mulți dintre ei vin de la peste trei kilometri depărtare”, a explicat șefa de la Grădinița nr. 11. Ea spșâune că efortul nu îi aparține doar ei, ci și colegelor, care au încercat să transforme o grădiniță de cartier într-una care să satisfacă toate pretențiile părinților. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns