Pentru ca o suma de politicieni (inghiontiti de dl. Nicolae Vacaroiu si de Comisia pentru cultura a Senatului, condusa de Adrian Paunescu) s-au apucat sa behaie si sa zbiere impotriva Expozitiei „Freedom for Lazy People”, organizata de ICR la New York, vocile competente au amutit. Nu se pot nicicum asocia convenabil unor spirite de rumegatoare agresive, doritoare sa devina fiare pentru a-l devora pe H. R. Patapievici. In fapt, a fost o incercare parsiva de deturnare ideologica a unui act artistic, implicind inutil Parlamentul Romaniei. Tevatura a pornit de la pictura „Poneiul roz”, avind o zvastica pe crupa. Nici un politician nu si-a dat seama ca nu e un insert antisemit, ci o banala ironie. De aia au si facut din tintar armasar. Ca nici pictura nu e o valoare, asta-i o alta poveste. Daca pictorul crede ca o crupa bombata de cal cu o zvastica pictata este arta, e treaba lui. Numai ca si noi, privitorii, trebuie sa putem crede asta. Daca pe politicieni nu-i minca in bigudiu sa sara cu gura mare la Patapievici, poate ca s-ar fi gasit destui critici avizati si suficiente motive ca expozitia sa fie criticata, tinind cont de criterii estetice si de natura valorica a lucrarilor. Scopul declarat al ICR a fost sa puna in contact artele vizuale romanesti contemporane cu mediile culturale occidentale, intr-o deplina neutralitate valorica, evitind obiceiul incetatenit de comunisti de a prezenta in strainatate doar lucrari de patrimoniu. Acestea ne reprezentau ca trecut, dar nu spuneau nimic despre prezent. Or, in centrele culturale cu o remarcabila pleiada de artisti plastici, cum sint Iasi, Cluj, Timisoara si Bacau, se produc lucrari mult peste valoarea celor selectate de ICR. Ar fi suficient sa vizitam „Saloanele Moldovei”, organizate anual la Bacau si Chisinau, ca sa ne dam seama cit de departe este arta adevarata de expozitia prezentata la New York. Nu crupa poneiului roz ar fi trebuit criticata, ci aria de selectie a lucrarilor, care n-a depasit granitele Lipscaniului. Din numeroasele imagini trasmise de televiziuni si internet se poate concluziona ca unele lucrari sint de o infantilitate strigatoare. Doua dreptunghiuri colorate violent in rosu-carmin, avind la capete doua liniute si un cerculet, n-as zice ca reprezinta un cuplu de indragostiti. Pe cind un tablou al unei clujence, intitulat „Ion, Ioana si Ionut la mare” vorbeste apasat despre valorile familiei romanesti. Acestia, imbracati in straie traditionale, sint asezati temeinic pe o banca, care poate fi oriunde. Marea nici nu se vede. Dar simti ca sint in mediul lor cultural, in tara lor dintotdeauna. Nu astfel de tablouri gasim in expozitia newyorkeza, ci unele in care nuantele lipsesc cu desavirsire, in favoarea unor imagini nediferentiate, colorate strident, aproape barbar, violentind ochiul si spiritul. Pentru asa ceva trebuia criticat H. R. Patapievici, nu pentru un tablou fara relevanta artistica si (mai ales) politica. Nici pentru cei 8.000 de euro cheltuiti – suma care la acei politicieni impertinenti reprezinta doar bani de buzunar pentru maruntisuri.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns