Cu Hristos Înviat, viața de-abia începe

De aproape 2.000 de ani un fapt, un eveniment fără precedent, care taie răsuflarea, este punctul de interferență al anului bisericesc, dar și al istoriei. În aceeași noapte, cîteva sute de milioane de oameni intră în biserici, mărturisind că „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcînd, și celor din morminte viață dăruindu-le”. Învierea lui Hristos ne arată că focul lui Dumnezeu a incendiat tot pămîntul și începe să-l mistuie, transformîndu-l, purificîndu-l transfigurîndu-l.

Învierea nu este un eveniment autentificat prin documente, fotografi, filme, probe materiale indubitabile. Și totuși, este un fapt istoric incontestabil, care se sprijină pe mărturii dintre cele mai viabile: „Dacă Hristos nu a înviat, zice Sfîntul Pavel, zadarnică este credința voastră, zadarnică și propovăduirea noastră” (I Corinteni, 15, 14). Dacă învierea lui Hristos s-ar sprijini pe argumente științifice și istorice palpabile, nu pe credință, nu ne-ar mai rămîne decît, în astfel de noapte, să stingem lumînările învierii și să oprim clopotele bisericilor să mai anunțe că Hristos este viu. Dacă în Biserică am găsit Hristosul mistic al lui Blaise Pascal sau Eugen Drewermon și nu Hristosul cel răstignit și înviat, n-ar mai trebui să pierdem timpul constrind o viață bazată pe iluzii, indiferent cît de frumoasă ar fi ea.

Evenimentul învierii se sprijină pe mărturia vie și explicită a apostolilor care au văzut mormîntul gol și pe Hristos înviat. Ei au atins cu mîna lor pe Iisus înviat și au mîncat cu El din aceeași pîine și din aceeași hrană după înviere. În momentul acela și-au adus aminte că Hristos le vorbise despre acest eveniment de mai multe ori în cursul celor aproape trei ani de ședere împreună. Amintiți-vă de Ioan care, a intrat primul în mormîntul gol de la Ierusalim, el „a văzut și a crezut” că Hristos a înviat. În acel moment și-a adus aminte cuvintele pe care Iisus le spuse mai înainte despre acel eveniment. (…) Toată predica apostolilor de mai tîrziu va avea ca subiect principal învierea prescrisă de Sfintele Scripturi: ” A înviat a treia zi, așa cum au spus Scripturile” (I Corinteni 15, 4). Au mărturisit acest eveniment cu atîta fermitate încît nici moartea nu i-a mai înfricoșat, nici pe ei, nici pe cei ce au urmat lor. (…)

Învierea nu este numai un fapt trecut ci și unul actual. Cînd zicem „Hristos a înviat” nu înseamnă că spunem ceva ce s-a petrecut și nu se mai petrece niciodată. Poate ar trebuie, în limba română, să zicem ca în alte limbi, „Hristos este viu” sau „Hristos învie”, la timpul prezent, nu la trecut, pentru a elimina prezumpțiile și îndoielile. Sfîntul Serafim de Sarov de fiecare dată cînd întîlnea pe cineva, indiferent ce perioadă a anului era, îl întîmpina cu salutul pascal: „Hristos este înviat, bucuria mea”. Pentru el Hristos învia de fiecare dată cu fiecare persoană pe care o întîlnea. Așadar, chiar dacă noi zicem totuși „Hristos a înviat”, aceasta pentru a arăta că Iisus a ieșit într-un oarecare timp anume al istoriei din mormînt, însă în realitate trebuie să înțelegem că El învie de fiecare dată cînd înălțăm mintea noastră la El, cînd credem în El, cînd Îl recunoaștem, aderăm și împlinim învățătura Lui.

Învierea arată în același timp că o nouă lume începe, o lume în care păcatul și moartea au dispărut, o lume în care iubirea are ultimul cuvînt. Învierea nu este o revenire la viață, ci o trecere către o viață nouă. (…) Prin Hristos înviat, umanitatea nu mai este amenințată cu dispariția, ci cu învierea. La hotarul dintre timpul arbitrar și cel etern se interpune Hristos înviat. Învierea Lui dă sens universului și fiecăruia dintre noi.

De vreme ce Hristos a înviat, cei ce credem în acest eveniment sîntem înviați întru El și avem posibilitatea să intrăm în eternitate prin aceiași „breșă” prin care a intrat și El. Hristos înviat este Capul Bisericii. Iar Biserica nu-i decît umanitatea transfigurată. Capul (Hristos) este deja ieșit la lumina eternității. El a trecut deja prin moarte la viață. Restul Corpului (Biserica luptătoare, deci noi) va ieși și el la viață, pentru a fi împreună cu El în împărăția cerurilor. Prin urmare, cu Hristos înviat, viața de-abia începe. Aceasta pentru că sîntem grefați pe „vița de Hristos” într-un univers al vieții nu al morții. Prin El avem viitorul asigurat pentru că El a redeschis porțile eternității pentru fiecare om care vrea să acceadă la viața veșnică. Pînă la sfîrșitul timpului, fiecare duminică este „prima zi a săptămînii”, zi care va marca și ilumina toate zilele tuturor timpurilor viitoare.

Dacă învierea este un eveniment mereu actual, în care și prin care noi ne orientăm în istorie, aceasta ne dă posibilitatea să ne bucurăm cu bucurie mare, pentru că știm și cunoaștem sensul vieții noastre. Prin Înviere, omul este liber refuzînd orice alienare și condamnare la sclavie. Astfe, toate națiunile oprimate, minoritățile exploatate, copii și tinerele – victime nevinovate – vînduți ca sclavi în țările bogate, să fie eliberate și să se instaleze o nouă ordine morală în lume. La celălalt pol al societății, adică în țările superdezvoltate, deși sînt libere, totuși Hristos nu învie, pentru că persistă, deliberat, în cea mai neagră sclavie. Au fost prinse de idolatria modernă: banii, puterea, slava deșartă, drogurile, prostituția etc. Deci aceste națiuni sînt încartiruite în închisorile lor și refuză să se elibereze, să zboare, către eternitatea lui Dumnezeu. (…) Paștile anunță omului adevărata liberate. Hristos dorește un popor de oameni eliberați de ispita banului, a puterii, care știe să trăiască încă de aici raiul Fericirilor. Mîntuirea rezidă prin proliferarea „săracilor cu duhul”, „blînzilor”, „pacificatorilor”, „însetaților de dreptate”, „milostivirilor” etc. (…)

Dacă Hristos a înviat atunci, de ce inimile noastre – în această nouă primăvară, cînd florile se deschid ca niște promisiuni dătătoare de fructele nădejdii – nu sînt mai arzătoare pentru Hristos? De ce nu încercați și voi, să strigați din inimă cu cei din biserică că Hristos a înviat, fără teama că veți fi considerați niște demenți? Fiți ca Maria Magdalena (păcătoasa) lîngă mormîntul lui Hristos, chiar dacă acesta este gol. Va apărea El, ca și atunci, și vă strigă pe nume: Ioan, Andrei, Marie, Gheorghe, Bucură-te, Eu sînt, nu te teme!

Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului