Mihai PAULIUC
Izvorîre de gînd în dimineața marii încercări: s-au făcut mai degrabă dulci și rumenii poamele văratice. În anotimpul fecund al iluminării, a venit vremea încheierii celei mai importante etape de învățătură. Interval astronomic în care abecedarul și-a dăruit generos tainele. Devenind scriere de căpătîi. Letopiseți. Orizont. Cuprins descoperit, explorat și pregătit de rodire.
De azi spre mîine, vine o altă grăbire necesară. O altă promisiune. O altă încercare: Examenul de bacalaureat. Se desfășoară din plin. Reconstituirea metodică a înțelesurilor ce s-au adăugat, sedimentat în cei doisprezece ani de existență școlară. Cîți vor reuși să treacă de acest prag, rămîne să decidă pregătirea fiecăruia. Norocul… subiectelor. Selecția. Calificativele (corecte!) obținute de … competitori.
Dar drumul nu se termină aici. Nu se întrerupe. „Mulți chemați. Puțini deși”…Poate abia începe. „Veți izbucni precum roadele din livezile aromitoare să vă înălțați cît mai departe în largul zării”, le-ar zice în predica lor nerostită apostolii călăuzitori. Și încă: „Să vă zidiți cuiburi de răsărire. Pentru atît de multe și simple lucruri ce pot fi dobîndite și păstrate spre uzufruct. Să mai și visați în lumea aceasta dezlănțuită”.
Meritul pentru această aspirație lucidă, temerară, realistă, ocrotită de efort va fi al fiecăruia și al tuturor. Copii și părinți. Al clasei. Al școlii, liceului. Al dascălilor ce v-au îndrumat pașii cunoașterii. Oameni și ei. Neocoliți de griji și insomnii. Așa proorocește și cronicarul, netezind literele prea ades certărețe.
Absolvenții nu-și vor spune acum cuvinte de despărțire. Își vor face doar promisiunile cuvenite de a se reîntîlni. Drumul vieții e lung. Neferit de asprimi. De tentațiile abandonării. Să nu vă lăsați; să nu ne lăsăm clătinați de ispitirile comode. Trecătoare! Să fiți pădure tînără, sănătoasă, în mișcarea necontenită de … gravitație. Să vă găsiți locuri de popas unde să vă gîndiți cîte o clipă din risipa timpului, la cei care v-au fost călăuze. Repere. Puncte de sprijin. Tălmăcind lacrimă cu lacrimă, inimă cu inimă, jertfă cu jertfă, inspirare alături de exigențe și îngăduințe, simțirea clădită în făptura ce aveți a o arăta. Atîta vreme cît întunericul nu va uzurpa dreptatea înzoririlor.
Din acest moment – pregătit minuțios cu mult înainte, liceenii -absolvenți, promovați, se îndreaptă spre o altă maturitate de cuget și comportament. De relații asociate cu lumea înconjurătoare. Concurențială. A adaptării la mediu. Pe unde pîndesc la toate colțurile capcanele rătăcirii. Naufragiului. Aducem (nu premeditat în sens moralizator) acest fragment de mozaic decupat dintr-o vecinătate socială aproape normală. Fără retușări impresioniste. Este drept să știm pentru existență. Iar ca o viziune proiectată geometric în spațiu: ” Între sute de catarge / Care lasă malurile…”, vă dorim să navigați cu trudă temerară și ocrotiți de ursitoare. Să ajungeți teferi la tărîmul făgăduințelor! (Mihai PAULIUC)
Lasă un răspuns