Cu mortul spre visul american

Florin CRĂCIUN

Luni dimineața, ora 9.00. O mașină pe care se află un sicriu încearcă să intre pe poarta spitalului. Zadarnic. în același timp, la doar cîteva zeci de metri, în curte, peste 200 de cadre medicale își cer drepturile. Vor, ca peste tot în lumea civilizată, salarii mai mari și un trai decent. Oamenii nu cerșesc. încearcă să profite, pe ultima sută de metri, de anul electoral. Toți s-au săturat de promisiuni, dar au găsit soluția de a se folosi de campania electorală ca să forțeze mîna politicienilor. Șoferul și-a tras mașina într-o parte și trage cu sete dintr-o țigară. Cei care-l însoțesc s-au răspîndit care-ncotro. Sînt oameni înțelegători, de la țară. Știu ce înseamnă să trăiești de pe o zi pe alta. în fond, mortul mai poate să aștepte. în acest timp, în curtea spitalului este agitație mare. La un moment dat, o altă mașină, cu un alt sicriu, încearcă să spargă blocada și să iasă din curte. Spectacolul este macabru, dar definește cum nu se poate mai bine situația în care a ajuns sistemul sanitar românesc. Și nu numai.

în timp ce în Romania mileniului trei profesorii abia au cu ce plăti autobuzul, tinerii care au reușit să ajungă în lumea largă pentru o vară au strîns bani cît salariile unui dascăl pe patru ani. Cum poate fi demn un educator atunci cînd un elev cu părinți înstăriți
îl sfidează cu luxul deplasat al hainelor, iar el pîndeste magazinele cu haine second hand să își ia un palton mai puțin ros de vreme? E greu să fii concentrat la lecție și la cît știu elevii, cînd gîndul zboară la grija zilei de mîine și la faptul că nu ai bani să iei autobuzul înapoi în oraș. Cînd vine iarna, greutățile se înmulțesc. Frigul din clase se alătură lipsei materialelor didactice. Zăpada care blochează drumurile îi ține pe dascăli fie departe de școală, fie departe de casă. înghețați și flămînzi, plini de griji și nevoi, profesorii români își fac datoria. Dar, ce pot spune elevilor despre patriotism, sacrificiu pentru țară, cînd țara nu face nimic pentru ei? Un mare președinte american spunea că trebuie să te intrebi mai întîi ce faci pentru țară și abia apoi să întrebi ce face țara pentru tine. Ce poți face pentru țară, cînd nu poți face mai nimic pentru nici măcar pentru tine? Patriotismul a devenit lupta pentru supraviețuire. Lupta pentru victorie are drept țel cîștigarea existenței. Fiecare bătălie este un test. Căliți în lupta zilnică din țară, românii așteaptă uneori răbdători ani la rînd să obțină o viză pentru a pleca din țară sau pur și simplu se aruncă în vîltoarea muncii la negru din țările Europei.

Pentru că tot veni vorba, au mai rămas doar trei zile pînă cînd băcăuanii care au visat o viață întreagă să treacă dincolo de Ocean și să simtă pe pielea lor ce înseamnă să trăiești în țara tuturor posibilităților vor putea să își încerce norocul la Loteria Vizelor. Pentru mulți, este o șansă pe care nu o pot rata. Chiar dacă știu că șansele sînt limitate. Ca o loterie, în care calculatorul trebuie să-ți hotărască destinul. Dar, ca și în viață, speranța moare ultima. Ea este sădită în sufletul fiecăruia și se dezvoltă ori de cîte ori simțim că nu există altă variantă. Am ajuns să trăim cu visul american în suflet nu pentru că numai aici am putea s-o ducem mai bine, ci pentru că sîntem mult prea săraci ca să ne mai permitem sărăcia de la noi. Atunci preferăm un nou început, mult mai greu, prin străinătăți, în schimbul unei boli care tinde să se cronicizeze acasă. n sufletul fiecăruia și se dezvoltă ori de cîte ori simțim că nu există altă variantă. Am ajun

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!