Inspectorii sanitar-veterinar au fost instruiți în mod special cu privire la prevenirea bolilor ce apar de sărbători, ca urmare a consumul de carne de porc infestată. După cum au spus șefii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), „cu ocazia sărbătorilor care se apropie, am ordonat ca la fiecare unitate sanitar veterinară din teritoriu să fie afișat programul prelungit de lucru al doctorului și numărul de telefon personal. De asemenea, am afișat pentru toți cetățenii care vor să-și sacrifice porcul în gospodăria proprie, locurile de pe corpul animalelor de unde trebuiesc luate probele și în ce cantități, probe ce se aduc la doctor. Doar după examinările de laborator, medicul este singurul în măsură să dea verdictul dacă porcul este sau nu bun de consum. Esențial este faptul că cetățenii trebuie să cumpere sau să consume numai carne avizată epidemiologic, carne care este în același timp și ștampilată. Trebuie să evităm chilipirgii, care nu se sfiesc să scoată carne la vînzare pe la colțuri de stradă, la prețuri mici, tentante, dar periculoase pentru sănătate”, a declarat purtătorul de cuvînt de la DSVSA, Sorin Ivanciu. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.