~2 min lectură 0 comentarii

Cu un sistem informatic în colaps, medicii de familie reclamă că nu au primit majorările promise în contractul cu Casa de Sănătate

Ella Craciun

La începutul anului, medicii de familie au reclamat faptul că bugetul alocat medicinei de familie va duce în colaps sistemului, arătând că „în proiectul de buget pentru 2019, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de numai 6% faţă de anul trecut, procent care poate să acopere doar creșterea costurilor generată de inflație”.

Medicii de familie ar fi primit promisiuni că sumele vor fi reglate pe parcursul anului, doar că până acum acest lucru nu s-a întâmplat.„Nouă ni s-a promis o majorare pe tot anul, ori până acum am primit doar pe jumătate sumele promise. Societatea medicilor de familie este în discuții cu Casa de Asigurări de Sănătate și sperăm să ajungem la o înțelegere și se va ține cont de solicitările noastre”, a declarat dr. Cătălin Andriescu, președintele Asociației Medicilor de Familie Bacău.

Acesta a mai precizat că încă nu au venit regularizările pe primele 2 trimestre. În condiţiile în care personalul medical (medici și asistenți medicali) din unitățile sanitare de stat (medicina școlară, ambulatoriu integrat, spitale) a beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%, medicii de familie au așteptat o reparație a acestor inechități, mai spuneau ei, la aprobarea bugetului la început de an.

În județul Bacău, 275 de medici de familie sunt în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău. Potrivit datelor publicate pe site-ul Casei Județene, numai în primele cinci luni din 2019 aceștia au oferit servicii medicale în valoare de aproape 23 de milioane de lei.

Sistemul informatic este la pământ

De cealaltă parte, tot medicii de familie reclamă că sistemul informatic funcționează cu mari sincope. Pentru a dovedi acest lucru, au propus un test pe parcursul unei luni (10 mai-10 iunie), timp în care medicii au acordat o note funcționalității sistemului.  Media după luna de test a fost de 0,33. În aceste condiții, medicii spun că tot pacienții au de suferit în condițiile în care timpul de așteptare este acum mai mare și sunt dificultăți la validarea rețetelor și trimiterilor.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.