Cui am onoarea…?

Angelei Parker i s-au aprins calciiele dupa un star american de cinema. Ca unei fetiscane naive. Numai ca ea nu mai era o adolescenta care visa cai verzi pe pereti. Era o femeie matura, cu afacerile ei, cu prieteniile, cu habitudinile si conceptiile ei naive despre morala si moralitate. Nutrea un usor dispret pentru manierele grosiere ale americanilor, din postura oarecum snoaba a tipului de lady londoneza. De aceea, a ramas total surprinsa, cind la o premiera din capitala Anglieia starului mult iubit, l-a vazut pe acesta imbracat intr-o blana artificiala, neconventionala si a strigat: ORIBIL. Starul a raspuns politicos: “Cui am anoarea sa ma adresez”? Asta a derutat-o si a incintat-o, totodata, pe Angela. A fost cucerita definitiv si iremediabil. Nu e de mirare ca a acceptat imediat invitatia starului de a se muta la Los Angeles, la dispozitia idolului ei. Iubirea ei dezamagita de comportamentul acestuia a dus-o in pragul sinuciuderii. Rezumat, acesta-i subiectul recitalului actritei Victoria Cocias, scris de Peter Chaffer si regizat de Petre Bokor. Artista desavirsita, Victoria Cocias ne-a oferit un spectacol de mare inaltime sufleteasca, de emotie si vibratie, chemindu-ne spre teritorii de vis si fior, spre un univers sondat in adincimea lui tainica.Interpretarea Victoriei Cocias a parcurs un traseu de mare amplitudine; de la simplitatea sentimentelor, la implicatiile lor dramatice, de la femeia care iubeste o iluzie la aceea pentru care iubirea e insusi sensul existentei. O lady adevarata, cu un registru intins de sensibilitate, tradus in imagine cu eleganta a tinutei, gestului si miscarii scenice aproape eterice si volatile.

Vasile Pruteanu