Fostul director al Direcției Sanitar-Veterinare Bacău, doctorul Florin Velisar, a fost un copil teribil de zvăpăiat. După ce trecea vara și scăpa de bătăile administrate de mama sa pentru zilnicele escapade la pescuit, Florin Velisar intra în iarnă cu un singur gînd: să vină cît mai repede Moș Crăciun. Dacă pînă la șapte ani, moșul venea cu regularitate, mereu același, însă cu alte cadouri, mitul s-a rupt chiar în Ajunul Crăciunului, în timp ce micuțul Florin era în clasa a III-a. ” în seara de 24 decembrie, moșul a venit mai devreme ca de obicei. Deși avea o mantie lungă, de sub ea se vedea o pereche de ghete, care semănau izbitor cu cele ale tatălui meu. Totul s-ar fi terminat cu un semn de întrebare pentru mine, dacă la un moment dat mama nu s-ar fi apropiat de moș, și am auzit-o șoptindu-i ușor la ureche: «După ce termini cu băiatul, du-te și tu pînă la beci și adă o oală de varză pentru sarmale». Atunci am realizat că cel care se ascunsese în spatele moșului atîția ani nu era decît tatăl meu”, ne-a spus doctorul Velisar.
El este foarte mîndru că este tătic pentru prima oară, și speră ca băiețelul său, tot Florin, să descopere mult mai tîrziu decît el că, de fapt, Moș Crăciun nu există. ” Este o vrajă care, odată pierdută, nu mai revine niciodată. Și ar fi păcat ca fiul nostru să nu aibă parte de aceasta cît mai mult timp cu putință”, ne-a mai spus doctorul Florin Velisar. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.