Hristos s-a suit pe cruce atât pentru eliberarea firii Sale omenești de afectele ei de pe urma păcatului lui Adam și pentru ridicarea ei la starea de înviere, cât și pentru a ne-o împărtăși și nouă în această stare, deci pentru noi. Deci El s-a suit pe cruce pentru noi, pentru a ne arăta prin aceasta iubirea Lui, împreuna Lui pătimire cu noi. N-a dezlegat iubirea ce ne-a arătat-o prin durerile, crucii, de suportarea acestor dureri pentru a ridica firea noastră luată de El la starea de nestricăciune pentru a ne-o da și nouă astfel. Pentru aceste două lucruri ne suim și noi pe cruce împreună cu El: să întărim firea noastră prin răbdarea durerilor și să ajutăm și altora prin iradierea acestei puteri din firea noastră ajunsă la desăvârșire. Deci nu despărțim nici noi desăvârșirea noastră prin cruce, de iubirea arătată altora prin ea. De aceea ne slăvim și noi în firea noastră întărită împreună cu El și ne ridicăm la viața curată și nestricăcioasă la care s-a ridicat El. Nu putem despărți desăvârșirea noastră de iubirea de oameni, de compătimirea cu ei. Pe amândouă le câștigăm pe crucea pe care ne suim împreună cu Domnul.
(părintele Dumitru Stăniloae)
Cum ajungem la starea de înviere?
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Textul de mai sus trebuie tratat precum un pasaj din predica preotului in biserica. Cu prefacuta smerenie, ochii blegiti, umerii cazuti si mai ales fara sa incerci sa intelegi nimic.
Pentru ca daca nu ai ce face si incerci sa patrunzi ce spune, cel mai probabil in loc de pace te alegi cu o furie surda si un inceput de exprimare a ceea ce ti-ai spus intotdeuna: ” In ce ce sarlatanie ingrozitoare suntem prinsi de indivizii acestui grup organizat!”
Sa ne legam de gravele carentele gramaticale, de termenii intr-adins confuzi si meniti a-ti slabi vigilenta si spiritul? „Afectele”, „stare de inviere”, ” a ridica firea”, „stare de nestricaciune”, ” ajunsa la desavarsire”, ” ne slavim si noi”, e o mostra doar din limbajul curent si voit inchis a indivizilor care refulandu-si iubirea pe unde apuca demonstraza de fapt o perpetua aroganta si nesimtire fata de membrii comunitatilor.
Sa le cerem preotilor sa creada macar ei in tampeniile pe care le tot predica? Sunt profesionisti in ce fac si nu cred sa merite, in afara de cativa psihopati, lunateci si spalati pe creier, marea majoritate din ei ar raspunde sincer intr-un singur fel- un ridicat din umeri.
Eu cred si am constatat ca mai exista si slujitori ortodoxi sinceri. Intr-o lume damnata, confuza, lipsita, tarata de dumnezei straini drept consecinta pacatului, Satana a fost aruncat pe pamant. Dumnezeu care este credincios lasa si acolo o samanta de urmasi. Ei vor fi martori vii ai luminii ca rezultat al credintei si intrarii in binecuvantarea deschisa prin Hristos Domnul. Duhul Sfant inca mai lucreaza.El innoieste mintea, trupul, schimba prioritati, da pricepere, putere . Eu cred ca lumina de la Dumnezeu este puternica si va zdrobi intunericul care infasoara pe cei necredinciosi.
Bravo domnule Stefan…mi-ai ghicit gandurile..In loc ca salariatii BOR sa incerce a se adapta timpurilor si noilor generatii,mult mai aieresite la creier..continua a bate apa in piua cu un vocabular exiprat de mult si plin de greseli gramaticale..fara a spune nimic..Incet ,dar sigur biserica se va stinge..si va ramane o amintire..