Cind vine ziua de nastere a unui copil din familie, incepi sa intelegi cam cit de mare e grija comunitatii romanesti pentru pentru cei foarte tineri, care, de obicei, sunt numiti cu o sintagma bobastica exprimind mindria: „viitorul patriei”. Intri intr-un magazin de jucarii si te sperii. Preturile, pina si la maruntele jucarii din mucava sau plastic, sunt exorbitante. O papusa modesta e mai mult de 10% din salariul avut de cei mai multi oameni ai Romaniei, de la muncitori la profesori. Ca exista si o categorie de oameni ce-si permit sa le ia copiilor (cind ajung la majorat) BMW-uri sau Mercedesuri, e o alta poveste. Deoarece, atunci cind ne preocupa soarta copiilor, o facem gindind la majoritate. Si majoritatea provin din familii „normale”, iar normalitatea la noi inseamna un nivel de trai foarte scazut. Mai scazut azi decit in umra cu sase luni, dupa valurile de scumpiri ce s-au succedat, gata sa ne dea peste cap. Asadar, degeaba te astepti ca jucariile sa fie ieftine, deoarece sunt pentru copii. Le afli, dimpotriva, la pretuiri ce par de specula. Pesemne ca producatorii gindesc in felul lor: un pirinte, oricit s-ar sfii si ar socoti, pina la urma tot e obligat sa-i cumpere copilului ceva de ziua lui. Însa, daca micile cadouri la care e obligat un parinte fata de copilul sau nu sunt chiar un fapt cotidian, in ce priveste intretinerea unui copil de gradinita sau a unui scolar mic, lucrurile se schimba. Un parinte ce-si duce copilul la scoala are nevoie de sute de lei ca sa-i puna copilului ghizdanasul in spate si sa-i asigure rechizitele necesare. Bineinteles, se spune ca invatamintul e gratuit la noi, pina in clasa a X-a, cit invitimintul e obligatoriu. În realitate, lucrurile nu stau deloc asa. Caietele de diverse tipuri, acuarelele, penarele, hainele, ghizdanele si cite si mai cite vin pe socoteala parintilor. Gratuite sunt, teoretic (adica prin lege), manualele. Însa cum acestea nu ajung la vreme la cei mai multi elevi si cum sunt atit de „alternative”, tot parintii sunt cei obligati sa le cumpere. Ca, de altfel, si cartile necesare in bibliografia pe care elevul trebuie s-o studieze. De la hrana la imbracaminte, de la jucarii la rechizite, scumpe toate, nici nu e de mirare ca statisticile arata o imbatrinire a populatiei, iar previziunile sunt sumbre. Familiilor, fie nou intemeiate, fie cu ceva stagiu, nu le prea arde sa aduca pe lume copii. Iar cei pe care ii avem, atunci cind stralucesc la invatatura, cind sunt olimpici internationali, prefera sa plece din tara pentru o slujba bine platita in strainatate. Nu regeste platita, dar, oricum, nici cu un salariu de mizerie, cum li s-ar intimpla daca ar ramine in tara. M-am tot intrebat de ce se intimpla asa ceva. De ce nu ne protejam „viitorul patriei”? pentru ca, la o adica, in ce priveste pensionarii, s-au gasit ceva solutii, orisicit multumitoare. Încit nu gasesc decit un raspuns, desi el imi pare atit de nelalocul lui. Copiii nu fac parte din electorat! Si, atunci, nimeni nu are grija lor. Dar daca este asa, atunci starea la care a ajuns politica si politicianismul la noi da semne mari de ingrijorare. Politicienii nu se ingrijesc de nimic din ce nu le aduce un profit. Politica a devenit un soi de comert pentru voturi. Îti dau ceva, voteaza-ma! Scuze, dar asta seamana a un soi de lichelism politic. Si, din nenorocire, el e raspindit peste tot. Nu prea vezi in jur vreun partid care sa-si exprime libertatea de a exista si a faptui. Pentu ca se afla in concureta cu alte partide si n-ar face fata daca s-ar ingriji, cu adevarat, de nevoile oamenilor. Asa ca se ingrijesc doar de nevoile proprii. Si asa ne pierdem viitorul. (Dan PERSA)
Lasă un răspuns