~3 min lectură 0 comentarii

Cum să educi, povestind „Oblio”

Redacția Ziarul de Bacău

cult.oblio

Duminica trecută, secția Animație a Teatrului Municipal Bacovia a venit la rampă cu o premieră inedită abordând povestea micuțului Oblio, băiețelul cu capul rotund care trăia într-o lume a Țuguiaților, și aventurile acestuia în căutarea identității sale, alături de țeposul său cățel, Săgeată. Cei care-și mai amintesc de vremurile nebune ale fenomenului Flower-Power, și-amintesc și de fabula animată „The Point” a lui Harry Nilsson, care a avut șansa nebănuită să ruleze și pe micile ecrane supravegheate îndeaproape de cenzori comuniști, astfel că melodiile autorului și vocea naratorului, în persoana lui Ringo Starr, toboșarul trupei The Beatles, au putut fi savurate și într-o Românie roșie-cenușie.

Cu asemenea aduceri-aminte, e greu să-ți închipui această fabulă realizată în așa fel încât să fie gustată și de cei mici, trăitori într-o lume a libertății relative. Și totuși, regizorul Geo Balint și trupa de actori de la secția Animație au reușit să modeleze o poveste adresată adulților cu un dram (mărișor) de cultură, asemănătoare „Fermei animalelor” a lui George Orwell, într-o romanță accesibilă celor mici, care să sădească în ei sămânța toleranței și a iubirii aproapelui, indiferent de cât de deosebit este acesta. „Cred că spectacolul nostru se adresează tuturor vârstelor, copii și adulți deopotrivă – a declarat regizorul spectacolului Geo Balint – și este o «altfel de poveste», diferită de cele «clasice». La orice vârstă, dar mai ales în copilarie avem nevoie de mister, de inițiere în lucrurile care nu se văd cu ochiul liber.”

La premieră, copiii și însoțitorii lor au fost echipați cu coifuri țuguiate, fapt care i-a făcut să alunece mai ușor prin povestea depănată de actorii Andreea Sandu, Laurențiu Budău, Marian Puiu Gheorghiu, Adina Iftime, Tiberiu Gabor-Bitere, Alina Neagu, Ion Coșa și Mihaela Popa, iar scenografia realizată de Edi și Liliana Lașoc, alături de muzica orchestrată de Ciprian Manta, au întregit atmosfera de basm, urmând personajele principale în odiseea lor prin Orașul Țuguiaților ori prin Pădurea Fără Rost. Varianta „Oblio” propusă de actorii băcăuani rămâne un basm plin de înțelesuri, care se adresează deopotrivă celor mici și celor mari, din care toată lumea are doar de învățat. (Liviu MAFTEI)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.