Cum scăpăm de timiditate

• mulți se îmbracă șic, fumează, se dau maturi doar ca să-și ascundă timiditatea • pînă la urmă, roșeata din obraji în adolescență este chiar simpatică, te ajută să-i cucerești pe cei din jur

Să roșești atunci cînd ți se face un compliment sau atunci cînd ești privit cu insisteță de un băiat sau o fată este ceva normal. Unii adolescenți se necăjesc că sînt prea timizi, că fac mici gafe atunci cînd nu trebuie, că nu au curaj mereu să facă un lucru care le place sau să zică lumii ceea ce gîndesc. Este o frică absolut inutilă, deoarece dacă și-ar depăși acest complex, ar putea fi la fel de fermecători ca și cei „extrovertiți”.

Mulți tineri „suferă” de timiditate și mulți dintre ei încearcă să ascundă acest lucru, chiar dacă de cele mai multe ori nu le reușește. Am întîlnit de multe ori tineri care înjură de mama focului, care au un „tupeu” de zile mari, dar cînd e vorba să invite o fată în oraș sau să argumenteze o părere, bagă capul în pămînt ca un struț sau roșesc. Felul lor de a se comporta nu are nici o legătură cu firea lor. Timiditatea se manifestă exact cînd ți-e lumea mai dragă. Adică atunci cînd ceva depinde de cum apari, de cum vorbești, în general cînd ceva depinde cu totul de tine.

Timiditatea derivă, cred eu, din anumite complexe: de înălțime, de felul în care arată cineva, de educația primită. Pentru a depăși aceste complexe trebuie să ne privim de cîteva ori în oglindă și să spunem: „sînt frumos, sînt deștept, deci voi reuși”. Nu trebuie să fii super deștept sau doldora de bani ca să impresionezi. Stăpînirea de sine face mai mult decît toate acestea la un loc.

Imaginează-ți o întîmplare penibilă din viața ta și încearcă să o rezolvi. Același calm pe care-l ai atunci cînd ești doar tu cu tine însuți e necesar și cînd ți se întîmplă ceva similar în realitate. Nu trebuie să disperi, dacă ceva rău s-a întîmplat. Sînt oameni mari care fac o treabă mai rău ca tine sau chiar mai multe gafe. Asta e, se întîmplă, dar nu trebuie să te dai cu capul de toți pereții. Situația se rezolvă numai cu mult calm.

Dacă îți transpiră mîinile de frică, tremuri tot, roșești pînă în vîrful urechilor, asta se poate rezolva numai prin stăpînire de sine. Dar, oricum, puțină roșeață în obraji și un zîmbet stîngaci într-o situație cam penibilă e mereu hazlie și dulce. Chiar cucerește uneori. Degeaba te îmbraci cu haine șic și adopți o atitudine de om matur și stăpîn pe sine, dacă odată pus într-o situație nu tocmai frumoasă reacționezi ca un puști necopt. Timiditatea se stinge îndată ce realizezi că valorezi ceva, că nu e sfîrșitul lumii dacă greșești. Și, oricum, e mai bine să ții capul sus decît să te ascunzi în nisip, ca un struț. (Andreea CEASĂR)