Cum scapi din încurcătură dacă nu ți-ai făcut lecțiile

Se întîmplă adesea să nu știi pe ce lume trăiești, mai ales cînd e vorba de școală. Motive se găsesc permanent pentru teme nescrise sau pentru lecții neînvățate, dar de cele mai multe ori sînt insignifiante. Principalul este că ajungi la școală fără să te fi pregătit cîtuși de puțin la unele obiecte. O stare de indispoziție, o întîlnire cu prietenul (pentru necunoscători, o vizită la bunica sau cîteva ore de lectură la bibliotecă), o migrenă (care nu poate fi nici verificată, nici ignorată de părinți sau de profesori), o lucrare inexistentă la o altă materie (care uneori prinde la fix) sînt doar cîteva din scuzele pe care elevii le prezintă la înaintare. Cu temele de regulă o scoți la capăt mai ușor. Dacă vrei să scapi de note proaste sau de prelegerile profului, îți vei sacrifica prețioasa pauză ca să legi cîteva fraze la română sau ca să-ți copiezi exercițiile la mate. Problema reală sînt lecțiile. Nu ai avut timp, nu-ți place materia sau poate figura profului, rezultatul este același. Dilema se intensifică cu atît mai mult cu cît ai un sentiment sinistru că de data aceasta nu vei mai scăpa neascultat. Dacă ai avut de citit un roman la română, cu ajutorul unui coleg (sau poate chiar a cîtorva, dacă ești mai greu de cap) îți poți face o idee generală despre acțiune. Asta în cazul în care știi din timp și mai poți întreba prin pauze în stînga și în dreapta. Cum reacționezi însă dacă ești luat prin surprindere? Să spunem că proful a trecut cîțiva colegi în fața clasei pentru ascultare, tu ai întîrziat cîteva minute și se hotărăște să te scoată și pe tine în linia întîi a frontului. Ideal ar fi să te asculte ultimul. Ai putea astfel să mai prinzi cîteva idei din răspunsurile celorlalți. Dacă te mai nimerești și lîngă un coleg mai de treabă, s-ar putea să afli chiar ideile principale. De aici înainte ești pe cont propriu. Într-o astfel de conjunctură nu mai contează cît știi, ci dacă ești sau nu limbut. Un comentariu pe o astfel de temă lasă întotdeauna loc subiectivismului și creativității, așa că aici e de tine. O iei pe ocolite, generalizezi, aplici la nevoie și experiența personală, îl duci pe prof pînă pe Marte și înapoi, dar nu contează. Important e să vorbești, să nu lași timp să fii contrazis. NU trebuie însă nici să exagerezi cu aberațiile. Asta ar însemna să te dai singur de gol. Dacă reușești să-l duci cu frumușelul pe prof, fără să ai măcar habar despre ce vorbești, meriți toate felicitările.

În cazul în care ești primul interogat, nu mai ai șanse de scăpare. Aici nu mai contează decît modul în care te porți. Dacă te dovedești a fi „supus”, cu părere de rău, și mai adaugi și o scuză bună de genul „și-a rupt fratele meu piciorul”, poți scăpa doar cu promisiunea că vei fi ascultat ora următoare. Atenție! Niciodată nu face greșeala de a răspunde arogant: „Nu mă interesează obiectul!”, pentru că pe lîngă un doi cît toate zilele, te mai pricopsești și cu antipatia profului, care va avea mare grijă de tine la fiecare oră. Acestea sînt metode care te pot scoate uneori din încurcătură, dar mai indicat ar fi să vă apucați de învățat. (Roxana POPA)