In luna august, bacauanii vor plati consumul de gaze naturale in unitati de energie. Aceasta modalitate de facturare este reglementata prin Ordinul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) nr. 56/03.06.2008. Noua modalitate de masurare si facturare se aplica pentu toti consumatorii de gaze naturale si pentru toti operatorii din industria gazelor naturale, indiferent ca sunt producatori, transportatori, distribuitori sau furnizori de gaze naturale. „Adoptarea acestei masuri are in vedere, in primul rind, un tratament corect al tuturor consumatorilor, datorita faptului ca fiecare dintre noi va plati strict energia rezultata din arderea gazelor naturale, si nu volumul de gaze naturale consumate. De asemenea, costurile intre diferitii combustibili utilizati pentru incalzire, apa calda, prepararea hranei vor fi comparabile, ajutindu-va astfel la alegerea celei mai eficiente surse de energie”, se arata pe site-ul oficial al E.ON Gaz Romania. Continutul de energie al gazelor naturale este determinat de puterea calorifica a acestora, adica de cantitatea de caldura degajata prin arderea unui metru cub de gaze naturale si este exprimat in kWh/mc (MWh/mc).
Avantajele noului sistem de facturare
Adoptarea acestei masuri are in vedere un tratament corect al tuturor consumatorilor, datorita faptului ca se va plati strict energia rezultata din arderea gazelor naturale (kWh) si nu volumul de gaze naturale consumate (mc). „Facturarea in unitati de energie permite compararea costurilor intre diferitii combustibili utilizati pentru incalzire, apa calda, prepararea hranei, contribuind astfel la alegerea celei mai eficiente surse de energie”, explica furnizorul de gaze naturale. Cantitatea de caldura degajata prin arderea unui metru cub de gaze naturale poate varia în functie de compozitia chimica a gazelor naturale, aceasta din urma fiind determinata la rindul ei de sursa de provenienta a gazelor (cimpul de extractie).
Calculul energiei consumate se realizeaza prin înmultirea volumului de gaze naturale consumate intr-o anumita perioada de timp cu puterea calorifica superioara a acestora si cu un pret unitar exprimat in lei/kWh.
Pretul corect
In conformitate cu Ordinul ANRE nr. 85/2008, noile preturi ale gazului natural, exprimate in lei/MWh, in functie de categoria de consum in care sunteti incadrat, sunt urmatoarele: categoria de consum B1 – 104,40 lei/MWh, respectiv 0,10440 lei/kWh; categoria de consum B2 – 101,36 lei/MWh, respectiv 0,10136 lei/kWh; categoria de consum B3 – 100,74 lei/MWh, respectiv 0,10074 lei/kWh; categoria de consum B4 – 100,20 lei/MWh, respectiv 0,10020 lei/kWh; categoria de consum B5 – 99,48 lei/MWh, respectiv 0,09949 lei/kWh; categoria de consum B6 – 97,85 lei/MWh, respectiv 0,09785 lei/kWh.
Impactul asupra consumatorilor
Facturarea in functie de continutul de energie a gazelor naturale nu are un impact semnificativ asupra valorii facturii, in conditiile unui consum similar cu cel anterior. Pe factura emisa de E.ON Gaz Romania se regasesc toate componentele care sunt luate in considerare la determinarea valorii facturii: volumul de gaze naturale consumate, zona de calitate, puterea calorifica superioara si energia consumata.
Lasă un răspuns