În perioada 1.02-28.02.2018, se vor depune dosarele pentru ocuparea unui loc in creșele Centrului Bugetar Creșe Bacău pentru septembrie 2018-2019. Dintre cerințele obligatorii nu lipsește celebrul „dosar plic”!

Dosarele vor putea fi depuse în următorul interval orar:
– luni, marti, joi și vineri: 10:00-11:30 și 13:30-15:00;
– miercuri: 10:00-11:30 și 15:00-17:00.
Documentele se vor depune la următoarele creșe:
-Creșa Nr.3: strada Pictor Andreescu, nr.5;
-Creșa Nr.4: strada Carpati, nr. 8;
-Creșa Nr. 6: strada Alexandru cel Bun, nr.10;
-Creșa Nr. 9: strada Ozanei, nr. 9;
-Creșa Nr.19: strada Costachi Negri, nr. 1;
-Creșa Letea: strada Letea, nr. 24.
Documentele necesare:
-copie după certificatul de naștere al copilului;
-copii după actele de identitate ale părinților/reprezentanților legali;
-adeverință de salariat pentru fiecare părinte/reprezentanții legali eliberată de angajator in care se specifică venitul brut lunar;
-copie după decizia de stabilire a cuantumului indemnizației pentru concediul de îngrijire și creștere a copilului în care se va specifica data încetării suspendării contractului de muncă (data de revenire la serviciu);
-examen coproparazitologic (copil);
-adeverință medicală de intrare în colectivitate (format A4), cu vaccinurile la zi;
-acte doveditoare privind situația de dificultate a familiei (dizabilități ale părinților, fraților, venituri reduse, părinte unic etc). Pentru dosarele în care se prezintă un caz social, solicitantul trebuie să prezinte obligatoriu ancheta socială;
-certificatul de naștere al fraților minori (dacă este cazul);
-adeverință de la grădinița care funcționează în aceeași clădire cu creșa dacă este frecventată de frați ai copilului pentru care se solicită înscrierea la creșă (dacă este cazul);
-copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției (dacă este cazul);
-adeverință de la unitatea de învățământ frecventată de părintele care se află în concediu de îngrijire și creștere a copilului (dacă este cazul);
-copie după sentința de divorț sau dovada că procesul este în curs (dacă este cazul);
-dosar plic.
de ce este necesar adeverinta de salariu? copilul nu consuma la fel???
Ca sa vada ca lucrezi,esti angajată,Au prioritate copiii cu parinti angajați,cei casnici ii pot tine acasa si sari etapă de cresa
Am inteles, explicatia ta sa zicem ca ar avea un sens, dar totusi la ce este necesar sa se mentioneze pe adeverinta salariul brut?! Inteleg ca nu se cauta a atesta calitatea de salariat cat salariul de incadrare.