Paștile era prăznuit ca o zi de bucurie: bucurie pentru învierea Domnului, marele eveniment care stă la temelia credinței și a Bisericii creștine. Noaptea Învierii era petrecută în biserici, în priveghere și rugăciune. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor, iar momentul era întîmpinat cu cîntări de bucurie, cu săvîrșirea Sfintei Jertfe și cu lumini multe, semn al bucuriei și al luminării duhovnicești. Începînd de la Constantin cel Mare se luminau nu numai bisericile în care se făcea slujba Învierii, ci și casele creștinilor și orașele, cu făclii înalte și coloane de ceară sau torțe arpinse. Creștinii se salutau de aici înainte, pînă la Înălțare, cu salutarea: Hristos a înviat!, la care se răspundea: Adevărat a înviat! În ziua Învierii toți se îmbrățișau cu sărutarea frățească, cerîndu-și ieratare unii de la alții, înainte de împărtășire (așa cum fac bătrînii la noi, mai ales la țară).
În această perioadă împărații slobozeau pe prizonieri, stăpînii dădeau libertate sclavilor și se făceau în general fapte de milostenie și de mărinimie. În biserici se aduceau bucate: pîine dulce (paschă), brînză, cărnuri, mai ales de miel (reminiscențe din mielul pascal al evreilor) și mai ales ouă roșii, a căror întrebuințare în Biserică este încă nesigură (culoarea roșie amintește probabil de sîngele Domnului). Toate acestea erau binecuvîntate și împărțite apoi săracilor sau între creștini, așa cum se face în unele biserici și azi.
Era interzisă totodată participarea creștinilor la spectacolele, jocurile și petrecerile păgînești.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.