~3 min lectură 0 comentarii

Cum se vede democrația din perspectiva unei persoane cu dizabilități

Redacția Ziarul de Bacău

Astăzi, 15.09.2011, se serbătorește, la nivel mondial, Ziua Internațională a Democrației. Decizia referitoare la sărbătorirea acestei zile s-a luat în data de 8 noiembrie 2007, în cadrul Adunării Generale a ONU.
Această zi se vrea a fi o celebrare a principiilor democratice și a triumfului democrației și libertății asupra altor regime totalitare.

Așa cum afirmă și domnul Francisc Simon, președintele Organizației Naționale a Persoanelor cu Dizabilități din România, întrebarea care se ridică este dacă România poate și merită să sărbătorească această zi.

Declarația domnului Francisc Simon, președintele Organizației Naționale a Persoanelor cu Handicap din România:

” Democrația înseamnă consultarea sectorului neguvernamental în elaborarea politicilor publice, asigurarea transparenței privind legislația, adoptarea unor legi care să ajute la incluziunea socială, asigurarea dreptului nediscriminatoriu la angajare, prevăzut în Constituție și Dreptul Muncii.
Nu doar că aceste principii democratice nu sunt respectate, dar sunt încălcate flagrant.

Scrisori deschise și acțiuni de protest

Un exemplu de încălcare a principiilor democratice este Ordinul 564/ 2010, care prevede reevaluarea persoanelor cu handicap, în baza acestui ordin fiind făcute multe abuzuri, reevaluarea făcându-se în locuri neadecvate: în grajduri, în curțile persoanelor controlate sau pe câmp.

Prin aceste acţiuni de control, s-au încălcat nu doar Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, dar şi obligaţiile actului medical de a proteja viaţa bolnavului de orice risc.

Ordinul în baza căruia se fac aceste controale nu a fost publicat în Monitorul Oficial, fiind transmis direct către Casele de Asigurări de Sănătate Teritoriale, care să dispună aplicarea lui imediat.

Federația ONPHR a înaintat o scrisoare deschisă Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, in data de 18.05.2011, prin care atrăgea atenția asupra acestor abuzuri. Din păcate, aceste aspecte nu au fost soluționate.
Un exemplu foarte recent de abuz este și Decizia numărul 8 a Autorității de Management, prin care se modifică unilateral și fără consultări contractele de finanțare din cadrul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), finanțat prin Fondul Social European (FSE).

Decizia prevede modificarea unilaterală a contractelor de finanțare încheiate prin acest program sectorial, însemnând reducerea prefinanțării contractelor de la 30% la 10%.

Mai mult decât atât decizia, care modifică toate contractele de finanțare doar în urma unei notificări, nu este în concordanță cu legislația în vigoare, întrucât aceasta nu a fost modificată.

Această decizie a Autorității de Management, luată abuziv și fără consultarea sectorului neguvernamental, va pune mari probleme nu doar ONG-urilor, ci și grupurilor vulnerabile (persoane cu dizabilități, șomeri, copii și tineri defavorizați) care trebuiau susținute prin aceste proiecte. Trebuie înțeles că această decizie, total nedemocratică și abuzivă, va crea mari dezechilibre la nivel național. Gândiți-vă că această decizie întârzie implementarea activităților din proiecte și, cel mai probabil, dacă situația nu se va soluționa, multe proiecte nu vor fi finalizate.

Federația ONPHR va continua acțiunile de lobby și va participa la proteste, până când vor fi respectate principiile democratice și drepturile persoanelor cu dizabilități, declară Francisc Simon, președintele Federației ONPHR (Organizația Națională a Persoanelor cu Dizabilități din România)”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.