Cumpărați o casetă cu Vijelie sau faceți o donație mănăstirii ?

Duel la standuri între maneliști și o măicuță

• pe scările de la standurile din Piața Centrală, zilnic, o măicuță de la Mănăstirea Stejaruse roagă și așteaptă donații de la credincioși, în timp ce la cîțiva pași mai sus de ea, într-un zgomot înnebunitor, vînzătorii de manele promovează muzica obscenă

Gălăgie, aglomerație și manele care urlă de „răsună valea”. Plus ventilatoare portocalii, haine agățate peste tot și vînzătoare plictisite, care privesc în gol pe culoarul dintre standuri sau se adună cîte două – trei, ca să-și mai omoare timpul, care trece parcă mai încet decît „afară”. Aceasta este atmosfera obișnuită în standurile din Piața Centrală.

La una dintre intrări, zecile de oameni care urcă treptele au ocazia să „admire” un contrast cel puțin inedit. La mijlocul scărilor care duc spre standuri stă în fiecare zi o măicuță de la mănăstirea Stejaru, care se roagă și așteaptă donații din partea celor milostivi. Ceva mai sus, în partea dreaptă, doi băieți stau la o tarabă cu casete și își atrag clienții dînd muzica la maxim. Cei doi preferă manelele, așa că rugăciunile măicuței se împletesc în mod nefericit cu versurile lălăite ale interpreților „bruneți”, care-și cîntă supărarea sau bucuria. Situația, inedită, nu pare însă să deranjeze pe nimeni. Măicuța se roagă fără să țină seama de versurile deseori vulgare ale manelelor, comercianții de casete se mulțumesc să ia peste picior obiceiurile măicuței, iar oamenii care „mișună” prin standuri nu mai au timp să analizeze cele ce se întîmplă în jur.

Între gesturi caritabile și versuri „inteligente”

„Că ei au plecat din țară / Stresați de partea financiară”, zice una dintre manelistele la modă. Cei doi tineri care vînd casete dau la maxim volumul hardughiei stereo, deși stau foarte aproape de difuzoare. Or fi devenit imuni la decibeli. Oamenii trec, unii indiferenți, alții interesați de oferta muzicală, atrași mai degrabă de prețurile mici decît de calitatea înregistrărilor. La cîțiva metri distanță, măicuța în negru, venită de la mănăstirea Stejaru, se roagă cu ochii închiși. O doamnă se oprește și îi dă o bancnotă de 50.000 de lei. „Mai sînt și oameni generoși”, mă gîndesc. Doamna își spune numele și mai înșiră vreo trei rubedenii care să fie trecute în registru. Apoi cere restul, patru hîrtii de zece mii de lei. Pleacă mulțumită, convinsă probabil că și-a cîștigat un loc în rai. Dacă e scrisă acolo, și ea, și ai ei, trebuie să se țină cont undeva. Măicuța notează cu un pix pe una dintre filele caietului și mulțumește. Nu pare surprinsă cînd o întreb ce crede despre manele și despre gălăgia care o înconjoară zilnic. „Nu mă deranjează, dar nici nu cred că așa e normal. Tot timpul e zgomot, nebuneală mare”, îmi spune măicuța. Din boxe urlă acum alt refren: „Vreau să beau, să uit de supărare”… În termeni concreți, „artistul” se plînge că iubita lui a fugit la turci, unde a făcut bani (omul precizează și cum, de ar sări CNA-ul în aer dacă ar auzi) și pe el l-a uitat… Măicuța pare imună la cele auzite. Vorbește, însă, despre oamenii care trec. „Unii ne ajută cu bani, alții nu. Fiecare cum poate și cum îl îndeamnă sufletul. Noi avem nevoie, pentru mănăstire”, adaugă ea, abia auzindu-se de zgomotul infernal din jur.

„Concurența”, băieții cu manelele, așteaptă și ei „donatori” care să le cumpere casetele, ca să-și poată lua salariul de la patroni. „Cumpără lumea casete. Mai ales tineretul, dar și bătrîni. Nu avem numai manele, avem și muzică populară, și ușoară. Că manelele au luat amploare, asta-i altă treabă”, spune unul dintre vînzătorii de casete, care preferă să rămînă anonim. Despre măicuța care își spune rugăciunile în timp ce din boxe urlă Vali Vijelie sau alte „vedete”, băieții nu au prea multe de spus: „Nu cred că o deranjează manelele. Ea mai mult doarme. Doarme de n-are aer, de ce să o deranjeze?”, îmi spune convins vînzătorul. Cert este că nici ei, nici măicuța, nu înțeleg și nu își bat capul prea mult cu ceea ce face „partea cealaltă”. Iar lumea care trece a uitat de mult timp pînă să se mai și mire de ceva. Standurile reprezintă oricum o altă lume, un „mediu” unde se găsesc de toate pentru toți. Iar dacă manelele și credința în Dumnezeu și-au găsit locul sub același acoperiș, aceasta nu înseamnă că cineva ar trebui să fie deranjat. Este unul dintre spectacolele cotidiene, mai vesele sau mai triste, pe care ni le oferă viața în Bacău. Că doar „mare-i grădina”, nu-i așa? (Codrin POP)