Timp de citeva zile, care au durat trei saptamini lungi si late, s-a desfasurat editia a doua a Cupei Presei la tenis de cimp, una care a mai scos ziaristii bacauani din stresul de zi cu zi. Nu au lipsit insa orgoliile, disputele de pe teren fiind pe alocuri mai aprige decit concurenta in media. Ziarul de Bacau a iesit in evidenta prin latura sa feminina, mai barbatoasa decit a masculinilor, ajunsi doar in faza sferturilor de finala. Geanina Istrate, invingatoarea de anul trecut, nu a reusit sa-si apere titlul, fiind invinsa in semifinale, dupa un meci epuizant, de actuala merituoasa cistigatoare a Cupei, Alina Florea (Monitorul). A fost cel mai echilibrat si mai spectaculos meci al turneului. Geanina a platit tribut urechilor ciulite catre galagiosii sai suporteri, carora le-a raspuns cu bezele si reverente, inclusiv in momentele cheie ale meciului, lucru de care a profitat adversara. In cealalta semifinala, Ramona Ionescu a dat proba maturitatii in disputa inegala cu Madalina Rotaru, colega sa de la Ziarul de Bacau. Dupa ce a linistit-o pe Madalina cu un trasor in ochi, Ramona a intrat cu o nonsalanta de nedescris in finala, una in care a cedat in fata Alinei Florea. I-a promis invingatoarei ca la anul o va trata la fel ca pe Madalina. „Contest vehement arbitrajul din primul set al domnului Berdila. Am fost tentata sa abandonez, dar am tratat finala cu respect fata de adversara, pe care o felicit pentru victorie. Consider ca am fost «lucrata», de vreme ce arbitrul se uita mai mult la finala baietilor. Antrenorul Mihai Ciuntea a preluat apoi intilnirea si n-am mai avut nimic de obiectat. Am pierdut in finala, dar a fost prima mea intilnire cu racheta de tenis. Ma asteptam sa cistig ceva si la aceasta competitie intrucit am acasa o panoplie cu trofee de la concursurile de pescuit, tenis sau bowling”, spune, cu modestie, Ramona.
In concursul masculin, Radu Vasiluta s-a impus in finala cu Gabriel Diaconu, ambii de la Monitorul. Pe locul al treilea s-au clasat Lucian Berdila (Lobby Media) si Laurentiu Botin (Desteptarea). Lucian Arhire, invingatorul de anul trecut nu a putut sa-si apere titlul intrucit s-a accidentat in turul al doilea.
Lasă un răspuns