Premii constînd în bani și produse indispensabile oricărui pasionat al pescuitului, spirit de competiție și plăcerea unui pescuit adevărat, concretizat în kilograme bune de captură, toate acestea au făcut ca prima ediție a Cupei „Pescarul Român” să treacă cu succes peste bariera debutului. Cei 28 de concurenți înscriși pe lista de participanți au avut de înfruntat doar viclenia peștilor și iscusința colegilor, în competiția organizată la finele săptămînii trecute la balta de la Trifești. Avînd dreptul doar la o singură vargă și întrecîndu-se în două manșe, a cîte trei ore fiecare, concurenții de la Cupa „Pescarul Român” au reușit, unii dintre ei, să înregistreze recorduri nu doar la cantitate, ci și la calitate. Astfel, primii trei clasați au însumat 32 de kilograme de pește. Locul I a fost ocupat de Constantin Staicu, care a reușit să prindă 12, 820 kilograme, pe locul II a fost Andrei Niță, cu 11,115 kilograme, iar pe locul III, Vlad Barbu, cu 9,475 kilograme. însă premii nu au primit doar primii clasați. Au mai fost premiați cea mai curajoasă pescăriță (Elena Beteanu), trofeul ediției (Vlad Barbu), cel mai tînăr concurent (Marius Petruc), cel mai ghinionist pescar (Pompiliu Minculeț). „A fost frumos. Organizarea s-a dovedit a fi foarte bună, iar premiile au fost pe măsură. Lipsa de experiență și-a spus cuvîntul la marea noastră majoritate”, ne-a declarat Vlad Grosu, concurent clasat pe locul VIII. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.