La Teatrului „Bacovia” Bacău se lucrează intens. Clădirea trebuie terminată pînă în luna decembrie a acestui an. Una dintre problemele delicate ale refacerii clădirii este legată de cupola din interiorul sălii de spectacole. Aceasta era o creație artistică purtînd amprenta maestrului Nicu Enea și prezenta, în unghiuri opuse, imaginea unor îngerași. „Erau picturi făcute de Nicu Enea și care, prin anii ’50, au fost restaurate agresiv de autoritățile comuniste, ale căror principii nu corespundeau unor asemenea reprezentări picturale”, ne-a declarat pictorul Mihai Chiuaru, președintele filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Creația marelui artist a fost acoperită brutal cu un albastru în ulei. „Cupola este imensă, iar spațiul permite o lucrare de artă monumentală cu simbolistică din lumea teatrului. Dar așa ceva ar fi trebuit gîndit de la început, cu un proiect serios și bine întocmit. Acum, nu știu ce se urmărește. Probabil, vor vopsi cupola din nou în albastru”, a opinat artistul băcăuan. Din punct de vedere artistic, la interiorul Teatrului „Bacovia”, ar fi mult de lucru, pentru a se reface un ambient asemănător celui de acum 80 de ani. Însă acest lucru a devenit pe zi ce trece mai irealizabil pentru artiștii băcăuani, care nu au fost nici măcar întrebați de autorități cum văd ei interiorul teatrului. „Ar fi trebuit să aibă o consultanță de specialitate cu un artist specialist în domeniu. Însă, pînă acum, nu a fost contactat nimeni din filiala noastră”, a afirmat Chiuaru.
Nici directorul Teatrul „Bacovia”, Calistrat Costin, nu este prea optimist în ceea ce privește cupola teatrului. „O creație artistică pe cupolă ar însemna cheltuieli suplimentare, și nu știu dacă se vor găsi fonduri pentru așa ceva”, a afirmat el. Cu alte cuvinte, deși fondurile investite și costul total al refacerii teatrului ating cifre colosale, la fel ca pe vremea comuniștilor, cupola continuă să fie ignorată. (C. Gh.)
Lasă un răspuns